Oficial: Gabi Tamaș a plecat de la Petrolul Ploiești! Clubul a confirmat despărțirea: „Este alegerea lui! Ne-am înțeles în termenii unei despărțiri amiabile”

in action during Romania Superliga1: CFR Cluj - Petrolul Ploiesti, disputed in Medias, Romania, 01 October 2022
Vezi galeria foto - 4 poze

Gabi Tamaș s-a despărțit de Petrolul Ploiești, clubul din Jud. Prahova confirmând despărțirea de fundașul în vârstă de 38 de ani.

„Clubul nostru și jucătorul Gabriel Tamaș au ajuns, astăzi, la un acord privind rezilierea angajamentului semnat înainte de startul acestui sezon, fără pretenții din partea vreuneia dintre părți.

«Gabi Tamaș a fost cel care a solicitat încheierea colaborării, a fost alegerea lui! Noi am luat act de decizia lui, ne-am întâlnit astăzi, ne-am înțeles în termenii unei despărțiri amiabile, iar mâine urmează să parafăm actele. Îi mulțumim pentru activitatea depusă pe parcursul celor patru luni petrecute aici și îi urmăm succes mai departe», a precizat președintele FC Petrolul Ploiești, Costel Lazăr.

Venit în luna iunie la Petrolul, Tamaș (38 ani) a fost integralist în acest sezon, evoluând în 14 partide (13 în Superliga și 1 în Cupa României), în care a marcat și de două ori.

Mult succes mai departe, Gabi Tamaș!”, se arată în comunicatul remis de Petrolul.

Știrea inițială:

Gabi Tamaș a discutat cu conducătorii de la Petrolul Ploiești, care i-au propus rezilierea contractului pe cale amiabilă.

Fundașul central în vârstă de 38 de ani a hotărât să plece acum de la gruparea prahoveană, cu toate că nu va mai putea evolua pentru alt club până la deschiderea următoarei perioade de mercato, din iarnă. Conducerea Petrolului i-a acceptat dorința și i-a făcut o propunere de reziliere în cursul zilei de miercuri, potrivit președintelui Costel Lazăr.

Oficialul „lupilor galbeni” este convins că ruptura este ca și înfăptuită: „Așa cum îl cunosc pe el, nu cred că există varianta de a se răzgândi”.

Gabi Tamaș s-a întâlnit cu conducerea clubului și este ca și plecat de la Petrolul! „Este un moment în care ne dezechilibrăm. Toate calculele noastre erau făcute cu el în echipă”

Gabi Tamaș a petrecut puțin peste trei luni de zile la Petrolul Ploiești, unde a ajuns în această vară după ce s-a transferat de la FC Voluntari.

Președintele prahovenilor, Costel Lazăr, spune că a fost dorința fundașului să întrerupă această colaborare și a hotărât să nu se opună.

„Tamaș a fost la club la ora 11, mai devreme decât era stabilită întâlnirea. Consiliul s-a întâlnit la ora 14. Am ținut cont de dorința lui și i-am făcut o propunere de reziliere. Acest lucru se întâmplă la propunerea lui. Sunt unele probleme personale, nu pot dezvolta. Nu sunt probleme financiare, suntem cu banii la zi. A mai fost un astfel de moment pe care l-am depășit. Am rezolvat situația. Aceste probleme s-au reglat și s-au rezolvat între timp.

Tamaș este învățat cu sistemul din străinătate. Cu toții ne-am fi dorit să avem banii la zi, să plătim taxele la stat și salariile jucătorilor. Mi-a spus că vrea să vorbească cu mine pentru că sunt președintele clubului. Nu conține clauze financiare. Nu am cerut absolut nimic, deși puteam face acest lucru. Trebuie să recunoaștem că Tamaș a adus un plus de valoare lotului. Este un moment în care ne dezechilibrăm. Toate calculele noastre erau făcute cu Tamaș în echipă. Dacă se întâmpla asta și el nu mai dorește, nu ne putem opune”, a declarat Costel Lazăr, potrivit Digi Sport.

Nae Constantin a încercat să îl convingă pe Gabi Tamaș să rămână la Petrolul

Antrenorul Nae Constantin a discutat cu Gabi Tamaș, însă nu a reușit să îl determine să renunțe la ideea de a pleca de la Petrolul.

„Nae a vorbit cu el. A trecut și el peste primul moment în care Gabi a fost destul de vehement. A zis că dacă Gabi nu mai vrea, nu mai poate face nimic. Tamaș cunoștea situația financiară a clubului. Nu a greșit nimeni față de el. L-am simțit în ultima perioadă puțin încărcat și abătut și l-am întrebat de ce nu a venit să vorbească cu mine. Cred că a considerat că e mai bine așa. Din moment ce a solicitat rezilierea, nu cred că nu va fi de acord cu condițiile. Condițiile sunt de reziliere amiabilă.

Dacă era interes din partea cuiva, venea el și spunea și poate clubul obținea o sumă de transfer. Tamaș e un jucător care își dorește să câștige. Dacă toți ar avea aceeași determinare, altfel ar fi fost rezultatele din ultimele meciuri. De unii jucători sunt mulțumit, de alții sunt total nemulțumit.

Va trebui să îmbunătățim lotul. Ne trebuie două-trei achiziții bune pentru a rezista în Liga 1. Aștept mai mult de la mijlocași. Mijlocașii sunt cei care forțează jocul pe atac. Vorbim despre voința lui Tamaș. Așa cum îl cunosc pe el, nu cred că există varianta de a se răzgândi”, a mai spus Costel Lazăr, potrivit aceleiași surse.

Publicat: 12 10. 2022, 18:00
Actualizat: 12 10. 2022, 18:03