Ofertă pentru a cumpăra CFR Cluj. Cine e milionarul care negociază cu Nelu Varga

CFR Cluj, formație care se află pe locul 12 în clasamentul din Superliga României, cu doar 16 puncte adunate după 16 etape, ar fi primit o ofertă pentru a fi cumpărată.

În spatele propunerii s-ar afla milionarul Alin Vădan, care coordonează compania Don, principalul sponsor al grupării ardelene.

Se gândește Nelu Varga să o vândă pe CFR Cluj? Ce ofertă ar fi primit milionarul

Sub comanda noului antrenor, Daniel Pancu, CFR Cluj a înregistrat o victorie la limită în etapa 12 din Superliga, scor 1-0 în deplasare cu Unirea Slobozia.

Acest succes ar putea reface ușor moralul în Ardeal, după startul dezastruos de sezon 2025-2026, care a venit la pachet cu doar 16 puncte până în prezent.

În ciuda celor menționate, principala problemă a clubului din Gruia nu pare să fie de ordin sportiv, ci mai degrabă financiar. Nelu Varga ar trece printr-un moment de cumpănă din punct de vedere economic, iar conform informațiilor prezentate recent de ProSport.ro, CFR Cluj riscă să fie depunctată de FRF.

„Sincer, nu cred că se va întâmpla asta, pentru că se rezolvă problemele financiare. Deci aveți răbdare. Se rezolvă! Am anunțat FRF-ul”, a transmis patronul clujenilor, pentru ProSport, înainte de a recunoaște că, într-adevăr, clubul trece „printr-un moment mai greu”.

Pornind de la această mărturisire a lui Nelu Varga, informațiile au continuat să apară, iar cele mai noi detalii sugerează că în birourile ardelenilor ar fi ajuns o nouă ofertă.

Conform LaGazzetta.ro, milionarul Alin Vădan, care deține compania Don, principalul sponsor al CFR-ului, i-ar fi înaintat o propunere lui Nelu Varga pentru achiziția pachetului majoritar de acțiuni.

Potrivit sursei citate, discuțiile dintre cele două părți nu sunt tocmai noi, deoarece o astfel de ipoteză a fost pusă pe masă și în vară. Însă, Nelu Varga și Alin Vădan nu au ajuns la un acord atunci. Cum situația economică a ardelenilor s-a înrăutățit pe parcursul ultimelor săptămâni, negocierile s-ar fi reluat, după cum informează sursa menționată, iar deznodământul ar putea fi și el diferit.

Ce a declarat Alin Vădan în vară

În vară, atunci când s-a vehiculat pentru prima dată că liderul societății Don ar fi interesat să preia pachetul majoritar de acțiuni din Gruia, Alin Vădan a fost contactat pentru a oferi o reacție și a negat vehement negocierile cu Nelu Varga:

„O aberație! Informația respectivă nu este adevărată! Probabil, s-a făcut o speculație în contextul în care ne-am implicat, ca sponsori. O declar public, răspicat: nu mă interesează să intru în fotbal, nu am avut niciodată intenția să cumpăr CFR Cluj! Susținem CFR-ul ca sponsor principal și atât. Suntem onorați că suntem pe pieptul unei grupări cu tradiție istorică, însă nu avem alte ambiții”, declara Alin Vădan, omul numărul 1 din spatele companiei Don, conform Fanatik.

Pentru CFR Cluj și Daniel Pancu urmează un duel foarte dificil în Superliga României. În etapa 13, ardelenii vor primi vizita liderului în Gruia. Partida CFR Cluj – Rapid București este programată pe 23 noiembrie 2025, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Publicat: 17 11. 2025, 11:00