O echipă legendară a Franței, ofertă pentru un internațional român U21! I-a fost propus și lui Gigi Becali în vară, dar patronul FCSB a preferat să dea tot 600.000 de euro pe Ngezana

Fotbalistii romani Alexandru Pantea, Andrei Borza, Daniel Birligea si Victor Dican canta imnul la meciul de fotbal dintre Romania U21 si Spania U21, contand pentru Campionatul European U21, desfasurat pe Stadionul Steaua din Bucuresti, miercuri 21 iunie 2023.© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Deși se află pe ultimul loc în Superliga și are un start de sezon dezastruos, FC Botoșani e pe cale să dea un adevărat „tun” financiar: internaționalul de tineret Victor Dican este dorit de Saint Ettiene și Lech Poznan!

Victor Dican, dorit la Saint Ettiene și Lech Poznan

În ciuda începutului extrem de slab al echipei în acest sezon, mijlocașul în vârstă de 22 de ani rămâne un fotbalist de perspectivă, iar transferul său ar putea reprezenta atât un pas imens în cariera lui, cât și o „gură de oxigen” pentru clubul patronat de Valeriu Iftime din punct de vedere financiar.

Conform GSP, Saint Ettiene și Lech Poznan, două echipe de tradiție din Franța, respectiv Polonia, s-au interesat de un eventual transfer al lui Victor Dican în această vară și ar fi dispuse să ofere o sumă cuprinsă între 500.000 și 600.000 de euro pentru a-l aduce pe fotbalistul aflat sub contract cu FC Botoșani!

Sursa citată menționează că Valeriu Iftime nu se grăbește să ia o decizie în acest caz și dorește, pentru moment, să aștepte o eventuală ofertă mai avantajoasă pentru club. Totuși, chiar și o sumă de 600.000 de euro ar aduce un profit imens pentru club, în condițiile în care moldovenii au plătit doar 100.000 de euro pentru a-l aduce pe mijlocaș de la U Cluj la începutul lui 2022.

Internațional de tineret și membru al lotului României U21 condus de Emil Săndoi la Campionatul European de tineret care s-a disputat în această vară, Victor Dican a fost propus la începutul perioadei de mercato chiar și la FCSB, tocmai de către Helmut Duckadam, în perioada în care Gigi Becali căuta cu disperare un fundaș central, poziție pe care jucătorul a acoperit-o în dese rânduri cu brio. În cele din urmă, roș-albaștrii i-au achiziționat pe Siyabonga Ngezana și Vlad Chiricheș.

„Au spus că mai vor un fundaș central, dar e sub contract. Nu știu dacă nu se referă la Dican. Mie-mi place”, a spus Helmut Duckadam, în luna iunie, potrivit DigiSport.

  • 900.000 de euro este cota de piață a lui Victor Dican, conform Transfermarkt.com

  • Dican a fost integralist în cele cinci meciuri disputate de FC Botoșani în acest sezon, reușind să ofere o pasă decisivă

  • 10 titluri are Saint Ettiene în Ligue 1, locul 2 într-un top all-time, după PSG

Ce prezentare îi făcea Valeriu Iftime lui Victor Dican

În ianuarie 2022, când l-a transferat pe Victor Dican de la U Cluj, Valeriu Iftime îl ridica în slăvi pe fotbalist și îl compara cu Bogdan Racovițan, jucătorul vândut de FC Botoșani la Rakow Czestochowa.

Dican e mai bun ca Racovițan. Are școală. În primul rând am vorbit cu el și cu părinții lui, e un copil înscris la două facultăți și mi-au căzut toate siguranțele. Eu l-am sunat seara și el mi-a zis că învață, că are un proiect mâine. ‘Alo, am greșit? Ești fotbalist sau ești inginer, copile?’. Gata, e al meu! Vine la mine și la anul zboară! Lumea îl știe, dar îl știe puțin”, spunea patronul botoșănenilor, la momentul transferului lui Victor Dican.

Publicat: 16 08. 2023, 14:38
Actualizat: 16 08. 2023, 14:40