„Nu mai calc pe Giulești!”. Anunțul șocant făcut de Marius Șumudică

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 5 poze

Marius Șumudică (54 de ani) este pe punctul de a semna un nou contract de antrenor, iar în toiul negocierilor pe care le poartă cu clubul a făcut și un anunț șocant despre fosta sa echipă, Rapid București.

Șumudică s-a aflat pe banca giuleștenilor din august 2024 și până în mai 2025, iar ulterior nu a mai colaborat cu nicio altă formație.

Ultima colaborare din Giulești i-a lăsat cicatrici lui Marius Șumudică. De ce nu mai vrea să calce în templul Rapidului

Marius Șumudică și-a găsit echipă, pe Yunnan Yukun, din prima ligă a Chinei, la care sunt legitimați românii Andrei Burcă și Alexandru Ioniță, iar în perioada imediat următoare e așteptat să semneze.

Tehnicianul a dezvăluit că după lungi sesiuni de negocieri pe care le-a purtat cu asiaticii, s-a ajuns la o înțelegere și acum e pregătit să facă deplasarea pentru a pune la punct și ultimele formalități.

Între timp, „Șumi” a fost întrebat despre precedenta sa colaborare și dacă a mai vorbit cu foștii patroni, respectiv Dan Șucu și Victor Angelescu. Antrenorul s-a despărțit de giuleșteni în mai, nu în cele mai bune condiții, iar ulterior a preferat să ia o scurtă pauză de la cariera care l-a consacrat.

Dacă la adresa lui Dan Șucu a avut mereu de spus cuvinte frumoase și a sugerat că au colaborat în parametri normali, cu Victor Angelescu, Marius Șumudică nu s-ar fi înțeles tocmai bine încă din perioada în care se afla în Giulești. „Șumi” a spus că nu a mai vorbit deloc cu acționarul minoritar al vișiniilor, după care a făcut un anunț șocant: a transmis că nu va mai călca niciodată în templul Rapidului!

„Cu domnul Angelescu n-am mai avut niciun dialog, n-am mai vorbit și n-am mai avut șansa de a ne vedea. Eu n-am mai fost pe Giulești, nici nu mai calc pe Giulești! Asta e decizia mea! Nu pot să merg! Mi-e greu!”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Gsp.ro.

Marius Șumudică este un rapidist convins, iar faptul că nu a reușit să câștige niciun trofeu în perioada petrecută în Giulești l-a afectat profund. Sub comanda sa, echipa a înregistrat 16 victorii, 11 egaluri și 11 înfrângeri.

Ce îl așteaptă în China

Yunnan Yukun, echipa din China pe care urmează să o preia Marius Șumudică, se află pe locul 10 după 26 de etape, cu 32 de puncte. Andrei Burcă și Alexandru Ioniță nu au emoții în privința retrogradării, deoarece prima formație din zona roșie a clasamentului, Qingdao Hainiu, are doar 18 puncte.

Pe de altă parte, podiumul este la fel de departe de Yunnan Yukun. Clasamentul din China e condus de Shanghai Port, cu 57 de puncte, după care urmează Chengdu Rongcheng și Shanghai Shenhua, cu 55, respectiv 54 de puncte.

Din actuala ediție a campionatului, Yunnan Yukun mai are de disputat patru partide, două programate în octombrie și două în noiembrie.

„Eu sunt înțeles cu o echipă din China. Nu am semnat, dar suntem înțeleși. Am schimbat tot felul de oferte, de contracte. E echipa unde activează Ioniță și Burcă. Yunnan. Da, e un oraș frumos, am vorbit cu Burcă, cu Ioniță. Mi-au trimis niște clipuri video din care mi-am dat seama de nivelul de trai, condiții senzaționale, infrastructură. Infrastructura e foarte bună”, Marius Șumudică, potrivit aceleiași surse.

Antrenorul român ar urma să debuteze oficial pe banca lui Yunnan Yukun în ianuarie 2026, atunci când e programat startul noului sezon competițional în China.

Publicat: 16 10. 2025, 09:30
Actualizat: 16 10. 2025, 16:41