Nu e glumă! Micuța Metaloglobus a anunțat că îl vrea pe Ianis Hagi

Metaloglobus a câștigat barajul cu Politehnica Iași și a promovat în Superligă, iar acum are gânduri mari pentru noul sezon pe prima scenă a fotbalului românesc.

Prin vocea lui Kassas junior, fiul patronului Imad Kassas, nou-promovata a transmis că îl vrea Ianis Hagi, liber de contract după despărțirea de Rangers.

Nou-promovata Metaloglobus vrea să detoneze bomba și să-l aducă pe Ianis Hagi

Metaloglobus a surprins pe toată lumea când a câștigat dubla de baraj cu Poli Iași și a promovat în Superligă. Acum are gânduri mari pentru noul sezon pe prima scenă a fotbalului românesc și vizează mutări importante în lotul condus de Mihai Teja.

Băiatul patronului Imad Kassas anunță că nou-promovata îl dorește, nici mai mult nici mai puțin decât pe Ianis Hagi, liber de contract după despărțirea de Rangers.

„Avem jucători buni, cu care lucrăm de câțiva ani. O să fie o echipă performantă. Nu cred că o să retrogradăm. Noi, de aici, doar urcăm. Vor veni și niște surprize în lot. Jucătorul meu preferat e Huiban.

Dar dacă ar fi să visez cu ochii deschiși, l-aș numi pe Ianis Hagi. L-am lua și part-time, oricum vrea el. Și câteva ore pe săptămână! Dacă vrea, și numai să vină în vestiar, să îi încurajeze pe jucători”, a spus Kassas Junior la DigiSport.

Ce buget va avea echipa în primul ei sezon în Superligă

Jerry Imad Kassas spune că echipa deținută de familia sa nu vrea să fie doar o apariție sezonieră în Liga 1 vrea să atragă suporteri din zona cartierului Pantelimon, precum și ai comunei cu același nume, aflată în vecinătatea Capitalei. Kassas jr. conturează deja bugetul clubului pentru participarea în Superligă, iar suma finală ajunge undeva la 3 milioane de euro.

„Din sponsorizări și din drepturi TV, cred că vom ajunge la încasări de 3 milioane de euro. Un milion aș vrea să meargă la marketing. Putem atrage tot Pantelimonul. Și cartierul, și comuna. Și putem aduce oameni din Sectorul 2 al Bucureștiului lângă noi”, a mai spus Jerry Kassas pentru sursa menționată mai sus.

Metaloglobus a ajuns la un acord cu Mihai Teja, care va prelua funcția de antrenor principal al echipei noastre. Suntem onorați ca un profesionist cu o experiență vastă în fotbalul românesc să se alăture proiectului Metaloglobus chiar în momentul istoric în care pășim, pentru prima dată, în Superligă. Bine ai venit la Metaloglobus, Mister! Hai să scriem împreună o nouă poveste frumoasă în fotbalul românesc! – Metaloglobus

În cariera sa, Mihai Teja le-a mai antrenat în România pe Universitatea Cluj, Dinamo, Pandurii, Gaz Metan, FCSB, Poli Iași, FC Voluntari și FC Botoșani.

 

Publicat: 18 06. 2025, 16:39
Actualizat: 18 06. 2025, 16:47