Nicușor Bancu, reacție ciudată după victoria Craiovei: „Noi suntem răspunzători pentru titlu, dar contează și antrenorul. Cu domnul Rădoi era altceva”

SURSĂ: Sportpictures 21.11.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Nicușor Bancu a oferit o reacție după victoria pe care Universitatea Craiova a obținut-o în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, în etapa cu numărul 17 din Superliga României.

Experimentatul fotbalist a vorbit despre schimbările pe care le-a adus noul antrenor al oltenilor, Filipe Coelho, dar și despre plecarea lui Mirel Rădoi.

Nicușor Bancu, reacție după victoria Craiovei

Filipe Coelho a debutat cu o victorie pe banca celor de la Universitatea Craiova. Oltenii s-au impus în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, în etapa cu numărul 17 din Superliga României. La finalul meciului de la Mioveni, Nicușor Bancu a oferit o reacție și a vorbit despre schimbările pe care le-a adus noul tehnician, dar și despre plecarea lui Mirel Rădoi.

„Ne-a spus și antrenorul că nu mai câștigasem de patru luni în deplasare. Era momentul să câștigăm, chiar dacă nu am făcut o partidă așa cum se așteptau suporterii. Punctele contează cel mai mult, jocul se va uita. Am apucat doar două zile cu noul antrenor. Am jucat în alt sistem. Încearcă să ne învețe ceea ce vrea dumnealui. În doar două zile este greu. Chiar dacă nu am făcut un joc foarte bun, e important că am marcat. Victoria era cea mai importantă în această seară.

Nu este ușor. Cu domnul Rădoi era altceva, jucam alt sistem. La națională se cere altceva. Vii aici, te aștepți să joci în cinci, joci în patru. Am încercat să facem ce ni s-a cerut, sper că am reușit. A zis și dumnealui, avem de îmbunătățit.

(Ai înțeles de ce a plecat Mirel a doua oară?) Cred că a zis de ce a plecat, nu trebuie să mai zic eu nimic. Nu m-a surprins, a zis că pleacă, după meciul cu UTA. Nu mai putea din punct de vedere emoțional, era prea mult. E sănătatea lui. Decât să clacheze… Eu nu pot decât să îi mulțumesc.

(Voi sunteți primii răspunzători dacă vreți titlul?) Noi, dar contează și antrenorul. Plecasem pe un drum din vară, am pregătit un sistem, am jucat numai cu cinci. Când pleacă e o dezamăgire foarte mare. Suntem profesioniști, trebuie să jucăm și să ne ridicăm la cerințele noului antrenor.

(Turcia la baraj) Un adversar foarte puternic, nu mi-l doream. Mergem să ne jucăm șansa, trebuie să credem în șansele pe care le avem. E o echipă foarte bună, a demonstrat asta. Și noi suntem o echipă bună, putem să ne ridicăm la nivelul partidei, să ne batem de la egal la egal.

(Vine Mainz) Nu am pregătit nimic, ne gândeam doar la această partidă, trebuia să câștigăm. Antrenorul ne-a dat liber mâine, de duminică ne pregătim pentru Mainz. Acasă suntem o echipă puternică, putem bate pe oricine”, a declarat Nicușor Bancu, la DigiSport.

Publicat: 21 11. 2025, 23:34