Nicolae Dică face glume pe seama lui Gigi Becali după ce a pierdut titlul în fața Farului. „Nu s-a schimbat nimic, doar se schimbă jucătorii, atât!”

Nicolae Dică, fostul antrenor principal de la FCSB, face glume pe seama lui Gigi Becali după ce formația sa a pierdut titlul în fața Farului Constanța.

Nicolae Dică face glume pe seama lui Gigi Becali după ce a pierdut titlul în fața Farului

FCSB a pierdut cu Farul Constanța, scor 2-3, în penultima etapă a sezonului 2022-2023, iar Gigi Becali a recunoscut că trupa roș-albastră a pierdut duelul cu echipa lui Gică Hagi din cauza faptului că nu a fost inspirat când a făcut schimbările.

Dan Udrea, moderatorul emisiunii de la Orange Sport, a discutat cu Nicolae Dică și Florin Lovin despre ultimele declarații ale lui Gigi Becali, iar fostul antrenor al roș-albaștrilor nu s-a ferit să-l taxeze pe latifundiarul din Pipera.

  • Dan Udrea: Credeţi că ce i s-a întâmplat lui Becali îl va schimba? În sensul că… chiar el a spus «eu am făcut schimbările, am greşit că l-am băgat pe Cristea, că l-am băgat pe Cordea»
  • Nicolae Dică: Da?
  • Dan Udrea: Da, a zis… sau credeţi că lucrurile vor continua la fel? Ce crezi? Mai ales că ai şi lucrat cu el şi îl cunoşti.
  • Nicolae Dică: Eu ştiu cum am lucrat, nu vreau să comentez cum am lucrat eu sau cum lucrează alţii sau cum au lucrat alţii înaintea mea. Nu cred că se schimbă, mai ales că a zis şi că bagă mai mulţi bani.
  • Dan Udrea: Faptul că bagi mai mulţi bani nu înseamnă automat că trebuie să rămâi la imixtiune, adică una cu cealaltă…
  • Nicolae Dică: Păi, nu s-a schimbat nimic, doar se schimbă jucătorii, atât.
  • Florin Lovin: Nu înţeleg, nu a obosit? Serios, chiar oboseşti să faci lucrurile în felul ăsta. În primul rând, ori vezi fotbalul ca pasiune, ori ca business. El, din ambele… oricum dă cu piciorul la amândouă.

FCSB a ratat titlul pentru a 8-a oară consecutiv

FCSB a fost învinsă de Farul Constanța în penultima etapă a play-off-ului Superligii, scor 2-3, iar formația patronată de Gigi Becali a ratat pentru a 8-a oară câștigarea titlului.

Pentru FCSB urmează meciul cu Rapid din ultima etapă a play-off-ului sezonului 2022-2023 sâmbătă, 27 mai, ora 20.30, pe Arena Națională. Partida este transmisă la TV de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai tari faze se pot vedea Live Video Online pe ProSport.

Clasamentul play-off-ului după 9 etape:

  1. Farul Constanța – 50 de puncte
  2. FCSB – 46 de puncte
  3. CFR Cluj – 42 de puncte
  4. Universitatea Craiova – 40 de puncte
  5. Rapid București – 35 de puncte
  6. Sepsi OSK – 26 de puncte
Publicat: 25 05. 2023, 11:34