Nelu Varga anunță revoluția la CFR Cluj. „Fac curățenie. O să-i dau afară și o să vină alții. Voi face o echipă de zece ori mai puternică”. EXCLUSIV
Rezultatul umilitor înregistrat de CFR Cluj în Conference League, înfrângerea cu 2-7 în fața suedezilor de la BK Hacken, nu avea cum să nu lase urmări la clubul din Gruia.
Dan Petrescu nu este singura „victimă” pe care acel rezultat o produce. Antrenorul și-a dat demisia chiar la conferința de presă de după meci, dar se pare că plecările vor continua.
Nelu Varga: „O să curăț clubul, o să dau afară pe cine nu merită să reprezinte brandul CFR Cluj”
Deocamdată, toți cei din birourile stadionului din Gruia așteaptă „replicile” acelui „cutremur” produs de rezultatul din Suedia până când patronul clubului va ajunge la Cluj. Neluțu Varga așteaptă să-și încheie afacerile pe care le desfășoară în Africa și Emiratele Arabe Unite, pentru a se întoarce în România și a decide care va fi viitoarea strategie a clubului, ținând cont de eliminarea rușinoasă din Europa.
Finanțatorul din Gruia anunță o „revoluție” la CFR. Varga este hotărât să facă schimbări majore și avertizează, prin intermediul ProSport, că Dan Petrescu nu va fi singurul plecat, după eșecul istoric cu BK Hacken. „Vin acasă și o să rezolv problema. O să curăț clubul, o să dau afară pe cine nu merită să reprezinte brandul CFR. O să-i dau afară și o să vină alții. Curățenie, pe toate palierele. Asta este. În principiu, nu am fost mulțumit de ce s-a întâmplat, am o supărare pe care mi-o țin pentru mine, dar o să reglez lucrurile astea”, este anunțul amenințător făcut de Varga.
Emoții pentru cei din conducere
Patronul din Gruia vorbește despre o „curățenie, pe toate palierele”, semn că are în plan să schimbe oameni din conducerea executivă, din staff-ul tehnic, dar și să pună pe liber mai mulți jucători.
Se pare că președintele Cristi Balaj a vrut să-și dea și el demisia, odată cu Dan Petrescu, dar Varga nu i-a acceptat-o. Colaboratorii principali ai lui Dan Petrescu în toate mandatele sale la CFR, Bogdan Mara sau Marius Bilașco, s-ar putea găsi pe lista celor pe care Varga dorește să-i schimbe.
„Nu moare clubul când vor alții. Voi face o echipă de zece ori mai puternică”
CFR va încerca să-și refacă și lotul de jucători. Patronul vrea să pună pe liber fotbaliștii care n-au făcut față sau care nu mai intră în planurile lui Mandorlini. „O să întăresc echipa. Voi face o echipă de 10 ori mai puternică, ca să nu mai existe discuții. Nu înțeleg de unde vine atâta răutate. Să bage ei 100 de milioane de euro în fotbal și apoi să vorbească. Eu am luat 5 tiluri, alții nu au luat nimic”, a spus Varga, pentru ProSport.
Omul de afaceri anunță că CFR nu are probleme financiare și dezaprobă total zvonurile cum că ar exista posibilitatea ca clubul să intre în insolvență: „Nu moare clubul când vor alții. O să aibă o surpriză cei care își doresc asta”.