Nelu Varga a explodat după ce a văzut suspendarea ridicolă primită de Florinel Coman! Reacție fără precedent împotriva lui Răzvan Burleanu: „FRF nu face nimic! O să mergem și noi pe prosteli d-astea”. EXCLUSIV

Nelu Varga, patronul clubului CFR Cluj, a răbufnit după ce a aflat ce suspendare a primit Florinel Coman, extrema stânga în vârstă de 25 de ani de la FCSB.

După ce a „forțat” cartonașul roșu în meciul cu Oțelul Galați, scor 0-2, Florinel Coman s-a ales cu o etapă de suspendare și o amendă de 740 de lei, deși jucătorul de la FCSB a fost extrem de criticat pentru injuriile pe care le-a adus arbitrului în timpul meciului.

Nelu Varga, reacție dură la adresa FRF după ce a aflat suspendarea primită de către Florinel Coman

În minutul 58 al meciului cu Oțelul Galați, Florinel Coman a protestat împotriva unei decizii a arbitrului, iar Marcel Bîrsan i-a arătat cartonașul galben fotbalistului de la FCSB. Ulterior, în prelungirile partidei, Florinel Coman a întârziat o lovitură liberă a gălățenilor și a încasat cel de-al doilea cartonaș galben pentru a rata meciul din Cupa României și nu cel din campionat cu CFR Cluj.

Nelu Varga a reacționat, în exclusivitate pentru ProSport, cu privire la suspendarea minimă primită de către Florinel Coman din partea Comisiei de Etică și Disciplină a Federației Române de Fotbal.

Patronul echipei CFR Cluj a tras un semnal de alarmă și a atras atenția Federației Române de Fotbal, acuzând, de asemenea, faptul că federalii „închid ochii” în fața acestei atitudini „sfidătoare” precum a avut Florinel Coman în timpul meciului cu Oțelul Galați.

„Din acest moment și noi cei de la CFR vom merge pe aceste prosteli. Deoarece ceea ce a făcut Coman este prosteală pe față, iar pe mine mă doare că FRF-ul închide ochii. În primul rând Coman a sfidat competiția Cupa României și nu o respectă, dar încă o dată vă spun că de acum vom pune și noi în aplicare astfel de prosteli. Să nu aud pe cineva că nu am spus înainte și nu am avertizat. Vom merge și noi cu prosteli pe față, că văd că FRF-ul nu face nimic. Nu vreau să comentez mai multe că deja sunt nervos”, a spus Varga, pentru ProSport.

Ce a spus Florinel Coman după FCSB – Oțelul Galați 0-2

După meci, Florinel Coman a oferit explicații pentru cele două cartonașe galbene încasate.

„O luăm pe noi. De 2-3 meciuri marcăm din faze fixe, nu mai avem același randament. Pe foaie, marcăm doar din faze fixe. Puteam să ne desprindem, dar până la urmă trebuie să ne gândim că e bine că s-au încurcat și celelalte echipe. Ne-am gândit să venim să jucăm fotbal și să câștigăm acest meci, era o șansă uriașă să mergem la opt puncte. Noi suntem vinovați, mai ales jucătorii de atac.

Trebuie să mergem să batem CFR-ul. A vrut să-mi dezlege șiretul de la gheată (n.r. – la primul galben încasat) și din inerție m-am lăsat cu mâna pe capul lui. Al doilea galben, stau în fața mingii, nu fluieră și scoate direct cartonașul galben. Mi-a spus că sunt nervos. Am fost nervos, normal, am ratat din doi metri. Per total, am fost jalnici cu toții. Orice jucător vrea să joace fiecare meci.

Trebuie să câștigăm în Cupă neapărat, să ștergem ce s-a întâmplat în seara asta. Cu toții suntem vinovați pentru joc în primul rând, ne-am creat ocazii, n-am avut o construcție foarte bună. Un joc total jalnic”, a spus Florinel Coman, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 06 12. 2023, 16:47
Actualizat: 06 12. 2023, 17:00