„N-a vrut să plece”. Cum l-a numit Mihai Pintilii pe fotbalistul transferat de Gigi Becali de la Adrian Mititelu şi ajuns o „fantomă” la campioana României
Antrenorul secund al celor de la FCSB, Mihai Pintilii a vorbit despre William Baeten, fotbalistul transferat de Gigi Becali de la FCU Craiova 1948, formația patronată de Adrian Mititelu, care a ajuns o „fantomă” la campioana României.
Mijlocașul belgian nu a mai evoluat din luna decembrie a anului trecut într-un meci oficial disputat de formația „roș-albastră”, iar Becali l-a trecut pe „linie moartă” și este foarte probabil ca el să plece de la FCSB la finalul acestui sezon.
Ce a spus Mihai Pintilii despre fotbalistul transferat de Gigi Becali de la Adrian Mititelu şi ajuns o „fantomă” la campioana României
Secundul antrenorului Elias Charalambous la FCSB, Mihai Pintilii și-a spus părerea cu privire la William Baeten, fotbalistul transferat de Gigi Becali de la FCU Craiova 1948, formația patronată de Adrian Mititelu. Mijlocașul belgian era privit ca un pariu de patronul campioanei, dar a ajuns o „fantomă” și nu a mai jucat din decembrie anul trecut pentru formația „roș-albastră”.
De atunci, Becali l-a trecut pe „linie moartă” pe Baeten și este pe lista plecărilor de la FCSB în vara viitoare, pe lângă alți fotbaliști ai campioanei. Fotbalistul a fost adus vara trecută și nu a reușit să se impună în angrenajul lui Elias Charalambous și doar se prezintă la antrenamente, fără să joace vreun minut pentru liderul din Superliga.
„Nu a vrut să plece, îl avem la antrenamente, trebuie să ne comportăm profesionist şi-l antrenăm. Se antrenează foarte bine, e un jucător exemplar şi nu avem probleme”, a spus Mihai Pintilii, potrivit orangesport.
Cifrele lui William Baeten la FCSB
William Baeten a fost transferat în vara anului trecut la FCSB de la FCU Craiova 1948 și dorea să rupă gura târgului la campioana României. Dintr-un jucător care ar fi trebuit să fie titular meci de meci și o piesă de bază în cadrul echipei pregătite de Elias Charalambous a ajuns să fie o „fantomă” în vestiarul „roș-albaștrilor”.
Belgianul a evoluat în 18 meciuri pentru FCSB și a reușit să marcheze un singur gol și a bifat doar 550 de minute. Ultima partidă în care Baeten a jucat pentru campioană a fost în decembrie anul trecut la un egal cu Farul Constanța, scor 1-1. Potrivit transfermarkt.com, fotbalistul are o cotă de piață de 700.000 de euro.