Mutarea prin care Gigi Becali îl anihilează pe Andrea Compagno și îi scurtează cariera la FCSB: „Nu au nevoie de el acum”

Andrea Compagno este felicitat la iesirea din teren din meciul de fotbal dintre FC Hermannstadt si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Municipal din Sibiu, joi 21 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Andrea Compagno, atacantul italian pentru care Gigi Becali i-a plătit lui Adrian Mititelu 1,5 milioane de euro, are probleme după ultima mutare făcută de latifundiarul din Pipera.

Mutarea prin care Gigi Becali îl anihilează pe Andrea Compagno și îi scurtează cariera la FCSB

Gigi Becali (65 de ani) a decis să îl transfere pe Dorin Rotariu la FCSB pentru sezonul 2023-2024 din Superliga, iar venirea internaționalului român la vicecampioana României îi dă bătăi de cap italianului.

Vivi Răchită, fostul fotbalist din România, este de părere că Andrea Compagno va avea de suferit după venirea lui Dorin Rotariu la FCSB și a explicat de ce. Mai mult, Vivi Răchită a ajuns la concluzia că formația condusă de Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu are nevoie de atacantul italian.

„Rotariu este un jucător care joacă în aripă dreaptă cu piciorul invers, cum e Florinel, dar pe partea stângă. Iar Rotariu intră cu stângul din partea dreaptă. Asta înseamnă că singurele centrări pe care le poate primi Compagno vor fi din partea fundașilor laterali.

Deci jocul Stelei (n.r. FCSB) acum, dacă va fi structurat, va fi pe combinații. Pe pase filtrante, pe acțiuni individuale și mult mai puțin pe centrări și învăluiri. Nici Rotariu nu centrează bine cu dreptul, nici Florinel cu stângul, deci nu au nevoie de Compago ca să concluzionez, aici trebuie jucător de combinații”, a spus Vivi Răchită, la Fanatik

Gigi Becali face curățenie în echipa de start a lui FCSB după transferul lui Dorin Rotariu

Gigi Becali a dezvăluit ce planuri are la FCSB după venirea lui Dorin Rotariu la gruparea pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, iar latifundiarul din Pipera a pregătit schimbări în echipa de start a roș-albaștrilor pentru a-i face loc internaționalului român.

„Rotariu va juca atacant dreapta , de-asta l-am luat. Vedeți cu Voluntari acum. O să fie titular. Cum e, cum nu e, va juca titular și cu asta basta.

M-am interesat înainte. Oamenii fac antrenamente înainte. E bun, e antrenat, nu se așteptau să fie atât de bun. Deci, va juca titular”. a declarat Gigi Becali, patronul formației FCSB, citat de Digisport.

  • 20.000 de euro este salariul pe care îl încasează Dorin Rotariu la FCSB
  • 500.000 de euro este cota lui Dorin Rotariu, conform transfermarkt.com
  • 10 selecții și un gol are Dorin Rotariu la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 8 octombrie 2016
Publicat: 22 10. 2023, 19:09