Mirel Rădoi vs Gică Hagi, diseară pe „Ion Oblemenco”. A fost show total la precedenta întâlnire dintre cei doi
Universitatea Craiova şi Farul Constanţa se întâlnesc în seara aceasta, de la ora 19.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în penultima etapă din sezonul regular.
De obicei duelurile dintre Ştiinţa şi echipa lui Gică Hagi, fie că aceasta s-a numit Viitorul sau Farul, au fost spectaculoase şi au avut multe goluri. Dar cele mai multe, 7, s-au marcat tocmai când antrenori au fost cei care se găsesc şi azi pe băncile tehnice: Mirel Rădoi şi Gică Hagi.
Se întâmpla în septembrie 2022, la Severin, iar Universitatea Craiova câştiga atunci cu 4-3, după ce Farul a condus cu 3-1, goluri marcate de: Markovic (2), Ivan şi Nistor, respectiv: Torje (2) şi Morar, niciunul dintre marcatorii de atunci nemafiind azi pe teren.
Aceea avea să fie şi ultima victorie obţinută în campionat de Universitatea Craiova în faţa Farului, de atunci echipa lui Gică Hagi fiind o adevărată „bestia nera” pentru olteni, care s-au mai impus numai într-un duel din Cupa României, în 2023, scor 4-0, dar atunci Farul a aliniat o echipă compusă din mulţi juniori.
A fost 4-3 în ultimul duel Mirel Rădoi – Gică Hagi, la Severin, în 2022
Mirel Rădoi anticipează un nou duel cu multe ocazii şi multe goluri între echipa sa şi cea a lui Gică Hagi, pornind de la ideea stilului ofensiv promovat de cei doi antrenori. Rădoi spune chiar că este imposibil ca acest meci să se termine 0-0.
„Am emoţii mari pentru acest meci, întrucât cu siguranţă vom fi în dificultate, atât din partea staff-ului, cât şi a jucătorilor Farului. Ne aşteaptă cea mai dificilă partidă de acasă de la venirea mea. Va fi un meci cu multe ocazii şi multe goluri, sper ca majoritatea să vină din partea noastră.
Va fi un meci intens, disputat, cu multe ocazii, Alibec, Grigoryan, Cojocaru oricând pot decide un meci, ei îmi dau dureri de cap. Să sperăm că toate punctele vor rămâne la noi. E aproape imposibil ca acest meci să se termine urât, fie 0-0 şi fără ocazii, suntem doi antrenori care încercăm să facem presing ultraofensiv, să avem posesia, să punem în dificultate antrenorul advers prin dinamica jocului” a spus Mirel Rădoi.
Mirel Rădoi şi Gică Hagi s-au mai întâlnit ca antrenori şi în 2015, într-un Steaua – Viitorul, actualele FCSB şi Farul, şi tot Rădoi s-a impus la final, scor 1-0, gol marcat de Nicolae Stanciu.