Mirel Rădoi vs Costel Gâlcă. S-au aflat în acelaşi timp în cantonamentul Universităţii Craiova, olteanul l-a înlocuit pe „Costelino” de două ori, iar azi se vor confrunta în premieră
La sfârşitul lunii ianuarie, Mirel Rădoi şi Costel Gâlcă se aflau în acelaşi timp în cantonamentul Universităţii Craiova, din Lunca Jiului. Unul era demis, altul era instalat. Nu s-au intersectat totuşi, nici în curte şi nici în clădire. Actualul antrenor al Rapidului îşi strângea catrafusele, îşi lua la revedere de la jucători şi ieşea să poarte un ultim dialog cu ziariştii din Craiova. În acest timp, Mihai Rotaru nu mai avea răbdare „să se răcească mortul” şi se întâlnea într-un alt birou cu Mirel Rădoi şi puneau la cale strategia pentru perioada următoare.
Azi, Mirel Rădoi şi Costel Gâlcă vor fi din nou în acelaşi loc, arena „Ion Oblemenco”, unde Universitatea Craiova se duelează de la ora 20.30, în utlima etapă a turului sezonului regular. De data aceasta, cei doi antrenori se vor şi întâlni şi probabil îşi vor da mâna. Ironia sorţii, Mirel Rădoi este într-o situaţie apropiat de cea în care se afla şi Costel Gâlcă la Craiova la începutul anului, aproape de plecare, în timp ce antrenorul Rapidului are o serie excelentă în Giuleşti.
Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Gâlcă la Steaua, în 2015, şi la Craiova, în 2025
Mirel Rădoi i-a luat locul lui Costel Gâlcă şi în urmă cu 10 ani, la Steaua, cum se numea atunci acuala FCSB. „Costelino” părăsea echipa lui Becali după ce cucerise „tripla”: titlu, Cupa României şi Cupa Ligii, în timp ce Mirel Rădoi îl înlocuia în vară şi rata primul trofeu al sezonului şi al carierei, Supercupa României. Deşi l-a înlocuit de două ori, Mirel Rădoi nu s-a întâlnit cu Costel Gâlcă într-un meci, ca antrenori.
La Craiova, Costel Gâlcă a avut o medie de 1,74 puncte pe meci, în timp ce Mirel Rădoi are o medie de 1,8 puncte pe meci. Marea diferenţă s-a făcut în Europa, unde Rădoi a dus Ştiinţa în premieră în grupe unei competiţii continentale, în timp ce Gâlcă a dat chix cu Maribor, din primul tur.
Deşi cu Steaua a cucerit 3 trofee, Costel Gâlcă are cea mai bună medie de puncte din carieră la Rapid, 2,27 pe meci, faţă de 2,05, cât a avut la FCSB. E adevărat, într-un număr de meciuri de 4 orei mai mare. Atât Rădoi, cât şi Gâlcă au la activ câte trei experienţe la echipe din lumea arabă. La echipele naţionale, Rădoi a activat la prima reprezentativă şi la U21, în timp ce „Costelino” a antrenat la U17. Pe de altă parte, Gâlcă are un mandat de pus în ramă, în La Liga, la Espanyol Barcelona. A mai antrenat Radomiak Radom şi Vejle.
Ultimul discurs al lui Costel Gâlcă, înainte de plecarea de la Craiova: „Le doresc succes, dar cred că puteam să facem mai mult. Regret este, dar ce le-aş spune celor din jurul clubului este să creadă în echipă, să fie pozitivi, pentru că sunt prea negativişti. Nu am vrut să deranjez, am vorbit cu băieţii, le-am spus că am încredere în ei că pot da mai mult, ei trebuie să demonstreze pe teren, pentru că au şi calitate umană şi sportivă, chiar dacă sunt criticaţi. Normal ar fi ca în club nimeni să nu dea vina pe mine, aşa cum nici eu nu am dat vina pe nimeni când au fost lucruri care s-au promis şi nu au venit. Nu mă uit la cei din jur, mă interesează ce transmit eu, cu toate că mi-au zis că nu mă pricep, că trebuie să mă impun mai mult”.