Mircea Rednic revine pe banca tehnică a celor de la UTA! E primul meci al „Puriului” după infarctul suferit  

Au trecut 9 runde din sezonul 2023-2024 al SuperLigii, iar UTA a ajuns în postura de a disputa un prim derby al suferinței. Ocupantă a poziției a 15-a, echipa arădeană joacă sâmbătă, de la ora 18,45, la Botoșani, cu singura formație a aflată sub ea în clasament. Moldovenii au strâns doar 5 puncte, față de cele ale 7 ale „roș-albilor” de pe Mureș, însă gazdele de mâine par să stea ceva mai bine la capitolul moral, încredere, din moment ce nu au pierdut în ultimele două runde, de când Dan Alexa a preluat cârma.

Rednic și-a certat jucătorii, după care le-a predat „lecția Botoșani”: „Sunt periculoși la fazele fixe”

În schimb, UTA vine după două eșecuri la rând, 0-1 la Sfântu Gheorghe și acasă cu U Cluj. Confruntările mai au ceva în comun și anume absența lui Mircea Rednic de pe bancă, în contextul problemelor la inimă ale experimentatului antrenor. „Puriul” e din ce în ce mai bine și are și acceptul medicilor să revină pe marginea terenului și la meciurile oficiale.

„Vin cu un entuziasm pe care băieții mei nu l-au avut în ultima etapă, în ultimul meci și chiar am fost supărat pe ei. I-am și certat, de obicei nu-i cert, vorbesc constructiv, dar acum n-am mai rezistat pentru că e păcat. Veneau după două meciuri bune, chiar dacă la meciul cu Sepși s-a pierdut, am luat gol în minutul 93 dintr-o lovitură liberă. Nu trebuia să pierdem un punct acolo și un punct și aici (n.a. cu U. Cluj)”, a transmis Mircea Rednic, care s-a ales cu trei stenturi după operația suferită la inimă în urmă cu mai bine de trei săptămâni.

Principalul arădenilor a identificat și pericolele în tabăra celor de la FC Botoșani, punându-l în fruntea listei pe mijlocașul Florescu.

„În primul rând, trebuie să remarc că o să fim un fel de Cireșari în zilele ce urmează. Plecăm joi din Arad și ne întoarcem tot joi, căci avem două meciuri foarte importante, unul în SuperLigă și celălalt în Cupă, la Buzău. Primul este cel de campionat, cu Botoșani, echipă cu un nou antrenor, dar și doi-trei jucători care au semnat în ultimul moment. Am văzut ultimul meci pe care l-au jucat la Iași, au destulă experiență și sunt foarte periculoși la fazele fixe, iar noi acolo nu prea excelăm. Deci trebuie să fim foarte atenți și săptămâna asta să pregătim foarte bine faza de apărare, mai ales momentele statice, ținând cont și de situația celor doi stoperi, Markov și Stroungis, care ne lipsesc în acest moment. Băieții sunt conștienți de importanța meciului, sunt trei puncte în joc cu o echipă, zic eu, de nivelul nostru pentru moment. Ne-am pregătit bine, am analizat greșelile pe care le-am făcut în ultimul meci. Cei de la Botoșani au și câteva individualități și mă refer la Florescu și mijlocașul din partea dreapta (n.a. N’Goma). Chiar îmi place de el și ne-a fost propus și. Mai e și căpitanul lor (n.a. Pius), agresiv, are talie și e periculos când urcă în careu, mai ales că au un jucător care bate foarte bine fazele fixe (n.a. Florescu) și asta contează”, a spus Mircea Rednic.

„Să ne vedem de jocul nostru”

Acesta nu crede că istoricul său cu Dan Alexa sau că antrenorul celor de la Botoșani e timișorean și polist ar trebui să influențeze desfășurarea partidei de sâmbătă seara.

„Eu nu am renunțat la Alexa în 2006, când am venit de la Dinamo, ci a fost oarecum situația din această vară la UTA. Nețoiu și-a luat toți jucătorii și a plecat, iar Dan Alex era în grupul acela, alături de mulți jucători pe care mi i-aș fi dorit să rămână. Dan avea acea răutate, agresivitate la mijloc, era și un lider bun, se implica. Atunci eu am fost bucuros că am reușit să-l țin pe Niculescu, care și el era tot din gașca de la Craiova, a venit cu jucătorii lui Nețoiu. Oricum, nu joacă antrenorul și ei trec printr-o perioadă grea, au schimbat la nivelul băncii tehnice. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, pe care atunci când ni l-am exprimat lucrurile au stat bine. Când ne-am lăsat, am așteptat să greșească adversarul nu ne-a ieșit nimc. Nu va fi cazul acum, toată săptămâna antrenamentele pe care le-am făcut au fost numai pe presiune și pressing. Nu mai există scuze, dar nici nu vreau vorbesc despre ultimul loc acum, pentru că mai sunt încă multe meciuri. Nici nu ne uităm pe clasament, cu toate că jucătorii știu în ce situație suntem și că trebuie să facem rapid puncte”, a adăugat Rednic, care nu i-a deplasat la Botoșani pe Lungu, Markov, Stroungis, Ekmecki , Roganovic, Leidsman, Ofosu și Conté, ultimii doi nefiind legitimați încă.

 

Publicat: 22 09. 2023, 23:36