Mircea Rednic, replică dură pentru Gigi Becali după ce UTA Arad a fost trecută și ea la capitolul sclav

Gigi Becali, patronul formației FCSB, a avut un discurs spumos la adresa lui Răzvan Burleanu după ce nu a reușit să obțină votul tuturor conducătorilor din Superliga pentru a schimba regula U21.

Marți, Gigi Becali a mers la sediul LPF pentru a participa la Adunarea Generală, însă latifundiarul din Pipera a plecat cu coada între picioare după ce nu a reușit să îi convingă pe toți oficialii din Superliga să voteze pentru scoaterea regulii U21.

Mircea Rednic îl pune la punct pe Gigi Becali: „Nu ne lăsăm influențați de unii sau de ceilalți”

Mircea Rednic era la curent cu declarațiile patronului vicecampioanei și a fost clar.

Da, am votat invers de ce a vrut Gigi, dar nu vreau să comentez politica clubului. Ceea ce vă pot spune e că am tineri de calitate și nu mă simt sclav. Nu am fost niciodată și nici UTA nu a fost sclav la nimeni. Fiecare club are politica lui, noi nu ne lăsăm influențați de unii sau de ceilalți. Ei au interese, normal că, jucând la nivelul la care joacă și la obiectivele pe care le au, câteodată nu-și doresc să aibă un junior în teren”, a spus Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei.

Ieri, gruparea arădeană a anunțat prelungirea contractului lui Rareș Pop (18 ani), punct fix în „11″ – le lui Rednic după prestațiile din sezonul precedent. 

„Rareș a semnat până în 2027, dar vedem. Până anul viitor rămâne sigur la Arad, să-și ia Bacalaureatul. Noi ne dorim ca Rareș să rămână cât de mult posibil la UTA, a jucat foarte bine și chiar a fost decisiv în sezonul trecut”, a adăugat Rednic.

Gigi Becali: „UTA, sclav… lor le place așa”

După ce a ieșit de la sediul LPF, Gigi Becali i-a atacat fără perdea pe conducătorii din Superliga care nu au votat pentru schimbarea regulii U21, printre aceștia aflându-se și cei de la UTA. Mai mult, latifundiarul din Pipera l-a distrus și pe președintele Răzvan Burleanu.

Eu am venit ca să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Eram la pușcărie când s-a votat și și-au făcut de cap. Locul 3 cu locul 7, U21…. Au făcut ce au vrut și nu a contestat nimeni. Am vrut să văd eu cu cine suntem în această asociație, am vrut să văd sclavii, am vrut să văd cine sunt sclavii. Am vrut să văd cine sunt trădătorii și dacă sunt. Acum am văzut. Uite…. FC Steaua, prima, este stăpână. Îi citim pe toți ca să îi vedem. Nu trebuie să îi explici cuiva că dacă ai jucători tineri poți să îi bagi și să nu îi bagi. Dacă îl ai bun o să îl bagi, dacă nu, nu. E în interesul tău. FC Universitatea Craiova – stăpân. FC Voluntari… El zice nu, atunci e sclav și trădător. Ei vor să fim obligați… CFR Cluj e stăpân, Botoșani – stăpân, Oțelul Galați e trădător și sclav. Cum se întâmplă cu sclavii?

Sclavii au primit un telefon. Președintele îi cunoaște pe ei și le zice. >. Eu dacă aveam aici majoritatea nu băgam U21 și mă duceam la TAS și câștigam. Dinamo București – sclavi, Iacob Vlad, sclav… Au zis că au jucători U21 prea buni și vor să fie obligați. Așa le place. Lor le place să fie sclavi. Te duc pe plantație, îți dau sapa în mână și dacă nu sapi tu până când îți zic să te oprești. Craiova a lui Mititelu e stăpână. Le-am zis în față: „Băi, sclavilor, de o mie de ori plec la război cu Mititelu care are bărbăție decât cu voi. Nu mai stau cu voi sclavilor”. Îmi venea să vomit din cauza celor 7 sclavi. Petrolul – sclav. AFC Hermannstadt – stăpân. UTA – sclav. Sclavul vrea să fie obligat. Nu e de acord… Vrea să fie obligat! U Cluj – sclav. Politehnica Iași – stăpân. Sunt 14. Sunt 7 la 7. Nu am majoritatea. Iașko și încă unu s-au abținut”, a spus, printre altele, Becali.

Publicat: 29 06. 2023, 14:32