Mircea Rednic, inspirat de fiica sa în pregătirea meciului cu FC U Craiova: „Luana a adus trei-patru jucători acolo, deci îi cunosc”

UTA Arad a legat cinci remize consecutive în Superliga, fără a face vreun salt în clasament. Arădenii rămân pe locul 14, de baraj, iar Mircea Rednic nu mai pare să îmbrățișeze varianta jumătăților de măsură, chiar dacă vorbim despre meciuri în deplasare.

Mircea Rednic, inspirat de fiica sa în pregătirea meciului cu FC U Craiova

Din restanța de la Ovidiu, cu campioana Farul, antrenorul UTA-ei recunoștea că e mulțumit și cu un punct, dar discursul nu mai este valabil pentru disputa de duminică, de la Craiova (ora 14), cu FC U 1948.

„Un meci important pentru noi. Înainte de meciul cu Farul am spus că aș fi mulțumit și cu un punct, dar la Craiova îmi doresc să luăm cele trei puncte, ținând cont și de situația noastră în clasament. Vreau să scăpăm de acest loc de baraj și am argumente, prestațiile din ultimele două meciuri, cu două echipe foarte bune. Echipa noastră a avut o evoluție bună, chiar foarte bună în prima repriză, la meciul cu Farul, dar nu e de ajuns. Îmi doresc să jucăm 90 de minute sau 95, cât durează meciul, să nu mai facem greșeli la faze fixe.

Ăsta e un lucru care m-a deranjat, să primești gol din corner și dintr-o fază care a urmat unui corner, când toată lumea știa ce trebuie să facă. E vorba despre responsabilitate și ambiție. Mai ales că știam și le-am cerut să evite pe cât posibil cornerele, loviturile libere, pentru că au și jucători buni de cap și pe Budescu, care bate foarte bine. N-au ascultat, chiar îmi pare rău, mi-aș fi dorit și poate chiar meritam, la felul cum s-a jucat”, a spus Mircea Rednic, care ieri după-amiază și în această dimineață a condus la Mogoșoaia singurele antrenamente dinaintea confruntării cu Craiova lui Mititelu.

„Sper să fiu inspirat, vreau să nu se simtă când fac schimbare, pentru că noi aici am pierdut”

„Puriul” s-a declarat, în sfârșit, mulțumit de lotul pe care-l are la dispoziție, iar acum speră să fie și el inspirat în alegerile pe care le va face pentru confruntarea de mâine. „Vreau ambele reprize să fie bune, nu doar una. Îmi doresc să fiu mai inspirat, iar jucătorii care intră să demonstreze că pot să mă bazez pe ei, mai ales în perioada asta, când jucăm la trei sau patru zile. Vreau să nu se simtă când fac schimbare, pentru că noi aici am pierdut. Cei care au intrat nu au mai avut aceeași prezență, același ritm, aceeași eficacitate. Nu am mai avut posesie, am pierdut foarte repede mingile.

Analizez mai mult meciul pe care l-am jucat, dar și meciul cu Craiova lui Mititelu, e același lucru. Trec și ei printr-o perioadă grea, dar au în lot jucători care pot să facă diferența, jucători cu calitate. Problema lor e că au fost foarte multe schimbări la nivelul băncii tehnice, care se simt. Mai ales în ultimele declarații ale patronului echipei am văzut că încearcă să-i impulsioneze. Mai atacă unii jucători, e și bine și nu e bine. Despre cei care s-a vorbit că ar pleca din vară sau din iarnă pot să intre cu ambiție, deci o să ne aștepte un meci foarte greu”, a adăugat Rednic.

A remarcat calitățile lui Chițu și ale mijlocașilor de benzi: „A dus Luana 3 sau 4, deci îi cunosc”

Vorbim și despre indiviualitățile lui FC U Craiova 1948,experimentatul tehnician l-a remarcat pe Aurelian Chițu, golgheterul campionatului, alături de Dan Nistor, cu 7 reușite. „Au jucători care pot face diferența, Chițu e în formă. Îl cunosc pentru că am lucrat cu el, dar eu nu l-am prins într-o perioadă bună, a fost mai mult accidentat. Speculează orice spațiu, orice minge care vine în careu. Mai trebuie să fim atenți și la jucătorii de la mijlocul terenului. Mai ales pe benzi, au jucători tehnici, jucători de viteză, îi cunosc foarte bine, cu unii am lucrat. Luana cred că a adus trei sau patru jucători la Craiova, deci îi cunosc. Trebuie să ne așteptăm la un meci foarte greu, vreau să jucăm la fel de compact, să nu le dăm spații, asta e clar, pentru că sunt rapizi și tehnici, au calitate de unu contra unu. Și, repet, îmi doresc să evităm greșelile la fazele fixe și să dăm mai multe goluri. Să ne creăm mai multe ocazii, să tragem mai mult pe spațiul porții, să reușim să ne îndeplinim obiectivul”, a mai punctat Mircea Rednic.

UTA a deplasat 22 de fotbaliști pentru deplasările de la Ovidiu și Craiova, iar Rednic ar putea opera 3-4 modificări în „11″ – le aliniat împotriva echipei lui Gică Hagi.

Publicat: 28 10. 2023, 13:50