Mircea Rednic, anunț înainte de UTA – Petrolul! „Nu am mai țipat, nu am mai urlat, nu am mai cântat”

Mircea Rednic anunț înainte de UTA - Petrolul
Vezi galeria foto - 6 poze

Deținătoare a zece titluri de campioană, UTA, cu șase, și Petrolul, cu patru, sunt în faza de a disputa „finala” pentru locul 6 în Superligă. Totul se întâmplă sâmbătă, de la ora 14:00, pe arena „Francisc Neuman”, din Arad, acolo unde echipa lui Mircea Rednic are doar varianta victoriei dacă vrea să-i depășească în clasament pe ploieșteni.

UTA ar putea juca în formula: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – C. Mihai, Pedro – Micovschi, Fabry, Omondi – Luckassen.

Rednic: „Vreau să punem presiune pe adversar, să-i facem să greșească”

În tur, „lupii” s-au mulțumit cu un punct în fața unei echipe arădene ce a avut ocazii mai clare, dar care pe final a jucat în zece oameni ca urmare a eliminării lui Cooper.

Atacantul italian se va transfera în Kazahstan, la FC Tobol. El nu a participat la antrenamentul de azi al arădenilor, dar Rednic nu l-ar fi luat în calcule pentru disputa cu prahovenii.

„Nu e un meci ușor, e o echipă care pierde foarte greu. Au foarte multe meciuri nule, au experiență și calitate în echipă, cu ceva au probleme pe axul central, le lipsesc cei doi fundași centrali.

Ei aveau un sistem cu trei jucători pe linia de fund, mai mult ca sigur vor schimba, pentru că nu au alte soluții sau cel puțin noi încă nu le-am găsit în locul lor. Îmi doresc să avem o atitudine bună, prezență în teren încă de la început. Vreau să punem presiune pe adversar, să-i facem să greșească și să gestionăm mult mai bine meciul decât am făcut-o la precedentul meci de acasă.

Am avut 1-0 la pauză, dar în repriza a doua nu am fost cum ar fi trebuit. Și îmi reproșez mie că, poate, simțind că totul e ok, nu am mai țipat, nu am mai urlat, nu am mai cântat și s-a văzut asta, căci nu a fost cum ar fi trebuit să fie în debutul reprizei secunde. S-au făcut greșeli pe zona centrală și asta trebuie să evităm și acum, pentru că au jucători de viteză și cu tehnică, precum Jair, Hanca, Grozav sau Musi, dar și Berisha.

Pe acesta l-a văzut foarte puțin, dar a avut acțiunea aceea frumoasă și reușita ce le-a adus victoria etapa trecută. Deci, Petrolul e o echipă bună, dar noi cu echipele bune întotdeauna am jucat bine”, afirmă Mircea Rednic, care nu poate conta pe Conte (suspedat) și Stahl (accidentat).

Rednic a spus ce și-ar dori și de la spectatori la meciul cu Petrolul. „Publicului nu am ce să-i reproșez, în afară de porțiunile alea în care ne ocupăm de altceva. E problema lor, dar e și problema mea. Adică eu aș vrea ca toată lumea să fie pozitivă la meciul ăsta și să lăsăm orgoliile și problemele care sunt și care mi-aș dori să nu fie. Mi-aș dori ca toată lumea să iasă, să tragă la căruță, pentru că e foarte important pentru noi ca imagine. Nu vreau să fac un capăt de țară și, repet, obiectivul nostru este să ne îndepărtăm cât mai mult de locul de baraj”, a mai afirmat antrenorul „roș-albilor”.

Pârvu: „Ne așteaptă un stadion plin de suporteri, dar ne place să jucăm în astfel de condiții”

Florin Pârvu este pus în gardă de atmosfera ce se anunță sâmbătă, dar, pe de altă parte, susține că elevii săi sunt obișnuiți să joace astfel de partide, sub presiunea punctelor și a rezultatelor. „Suntem în fața unui meci special pentru că punctele puse în joc au dublă însemnătate. O victorie la Arad ne-ar aduce mai aproape de visul nostru, al vestiarului, de a fi în primele șase. Nu este o presiune, din contră, ne place să jucăm sub această presiune. Este o realitate că suntem unde suntem pe forțele echipei. Este un meci dificil dar avem mare încredere că putem să ne întoarcem cu puncte de la Arad. UTA este o echipă de tradiție, într-un oraș care respiră fotbal. Cred că ne așteaptă un stadion plin de suporteri, dar ne place să jucăm în astfel de condiții.

Drept dovadă și noi jucăm acasă tot cu stadionul plin în majoritatea meciurilor, cu suporteri alături de noi și știm ce înseamnă suportul lor pentru echipa gazdă. Nu e vorba de frică, respectăm fiecare adversar, fie că jucăm cu FCSB sau Botoșani, este un respect, dar nu ne este teamă de nimeni.

Mentalitatea noastră este clară, jucăm meciurile la victorie, chiar dacă ajungem să mai facem și egaluri sau să pierdem. Acum e important să luăm punct sau puncte de acolo. Am pregătit acest joc, stim ce avem de făcut, ei jucând acasă, având ca suport publicul, ne vor supune la presiune de la începutul jocului. Dar, odată cu trecerea timpului, noi trebuie să punem lucrurile la punct și să ne atingem obiectivul”, a spus Pârvu.

Schimbă Petrolul sistemul de joc? „Avem deja planul”

Cel mai probabil, Petrolul va renunta la sistemul de joc cu trei fundași centrali și asta pentru că numeric stau prost odată cu suspendările lui Papp și Meijers, plus cea a mijlocașului defensiv Diomande. În plus fundașul dreapta, Seniko Doua, e accidentat. „Avem niște probleme de lot, dar nu ne plângem. Eu cred că jucătorii care îi vor înlocui pe absenți o vor face foarte bine. Ne-am gândit la un plan B, veți vedea cum ne vom prezenta la meci, sperăm să fie cu trei puncte. Am pregătit jocul, știm unde sunt puternici și ce probleme au ca orice echipă și eu cred că grupul care va face deplasarea la Arad va fi 100% gata de acest meci. Avem deja planul de joc, suntem pregătiți, am făcut tot ce depinde noi, sper să fim noi cei care ne bucurăm la final. Sistemul se poate schimba, se poate schimba orice, am pregătit meciul, suntem focusați”, a mai spus Florin Pârvu.

Publicat: 23 02. 2024, 20:04