Mihai Stoica, laude pentru Andrei Vlad: „E un exemplu!” Cine va fi titular la FCSB: „Nu mi-am dorit asta!”

Mihai Stoica dă de înțeles că tot Ștefan Târnovanu va fi titular la FCSB, chiar dacă Andrei Vlad a securizat poarta roș-albaștrilor, în victoria cu FC Botoșani, scor 1-0.

Oficialul vicecampioanei României a remarcat că „Vlad s-a antrenat foarte bine” în ultima perioadă, chiar dacă n-a mai primit nicio șansă să fie titular.

„Nu mai aveam nicio așteptare, dar iată că a venit această șansă”, a fost sincer Vlad, considerat la un moment dat „Messi al portarilor”.

Mihai Stoica, dezvăluiri despre Andrei Vlad: „E un exemplu pentru mulți portari!”

Mihai Stoica a dezvăluit câ atât Ștefan Târnovanu, cât și Andrei Vlad, își doresc să prindă postul de titular la FCSB, o situație pe care roș-albaștrii nu și-au dorit-o.

„Vine pauza şi o să-i avem apoi pe amândoi. Va depinde mult şi de cum se vor prezenta în cantonament. Cum Vlad a fost numărul unu o perioadă lungă, apoi a fost Târnovanu numârul unu. Vom vedea. Dacă el (n.r. – Târnovanu) pierdea poarta pentru gafe, clar nu, dar a pierdut-o pentru accidentare. Nu mi-am dorit să avem doi portari care să spere să fie numărul unu. Mulţi spun că bat câmpii, dar n-o fac. La momentul ăsta, da. (n.r. – amândoi vor să fie numărul unu).
Nu purtăm discuţii (n.r. – despre plecare) cu jucători sub contract. Cine are ofertă, pleacă, dacă e pe placul patronului propunerea”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

„Vlad s-a antrenat foarte bine. El a pierdut poarta dinaintea play-off-ului trecut, dar s-a antrenat la fel. Vlad e un exemplu şi poate fi un exemplu pentru mulţi portari care pierd poarta, dar care oricând au şansa să revină”, a mai afirmat oficialul roș-albaștrilor.

Publicat: 20 12. 2022, 21:52
Actualizat: 21 12. 2022, 01:44