Mihai Stoica, ironie puternică pentru rivali după ce FCSB a lăsat două puncte la Ploiești: „E o greșeală în clasament!”. La ce s-a referit oficialul vicecampioanei

Cearta Mihai Stoica Andrei Vochin
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB s-a încurcat în deplasare cu Petrolul Ploiești, 2-2, dar Mihai Stoica nu este deloc îngrijorat și chiar a lansat o ironie puternică îndreptată împotriva contracandidatelor la titlu.

Mihai Stoica, ironie puternică după ce FCSB a lăsat două puncte la Ploiești, în meciul cu Petrolul: „E o greșeală în clasament!”. La ce s-a referit oficialul vicecampioanei

Președintele consiliului de Administrație de la FCSB, Mihai Stoica, a reacționat după ce liderul din Superliga a obținut doar un rezultat de egalitate în deplasare cu Petrolul Ploiești, 2-2.

Vicecampioana României a condus cu 2-0 pe Stadionul „Ilie Oană” până în ultima parte a meciului, dar în cele din urmă s-a văzut egalată în al șaptelea minut al prelungirilor partidei.

Rezultatul poate fi considerat, astfel, un pas greșit pentru FCSB, dar Mihai Stoica nu este îngrijorat, în ciuda faptului că elevii lui Elias Charalambous nu traversează chiar cea mai bună formă în ultima perioadă. Acesta a transmis un mesaj tăios în direcția contracandidatelor la titlu, despre care spune că nu reușesc să îi depășească pe „roș-albaștri” în clasament indiferent de numărul pașilor greșiți din etapele recente.

„Cred că e o greșeală în clasament, nu mai câștigăm de șase meciuri, am câștigat două, suntem tot pe primul loc. Mâine joacă CFR cu Farul și rămânem pe primul loc, trebuie să fie mai atenți cei ce fac clasamentul.

Am luat gol în ultima fază a meciului după ce am condus 2-0, am pierdut două puncte cu FC Voluntari în urma unei grave erori de arbitraj, la fel și cu U Cluj, în urma a doua erori grave de arbitraj”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Gigi Becali a făcut prăpăd după Petrolul – FCSB: jucătorii și Elias Charalambous nu au scăpat de furia patronului

Dacă Mihai Stoica este relaxat, patronul Gigi Becali a fost extrem de afectat după ce FCSB a pierdut, practic, două puncte în meciul cu Petrolul Ploiești. Acesta i-a atacat pe cinci dintre jucătorii lui, iar de furia sa nu a scăpat nici antrenorul Elias Charalambous, considerat principalul vinovat pentru scăderea tempo-ului în ultima parte a meciului, când prahovenii au revenit pe tabela de marcaj.

„Să vă spun eu de ce te retragi…Când te retragi înseamnă că nu mai ai fotbaliști în teren, nu mai ai fotbaliști care să facă posesie, iar noi nu mai aveam fotbaliști în teren. Dacă eu am 2-0 și e minutul 70… Pentru ce vreau 3-0? La 2-0 nu este meci câștigat? E de bancă, de antrenor… Eu nu am fost acolo ca să vorbesc cu ei, nu fac eu antrenamentele. Dacă am 2-0 trebuie să facem miuță. Posesie, mingea la mine.

Când nu mai ai jucători valoroși în teren nu mai poți să faci presiune. Miculescu a dat bara aia și după nu a mai atins mingea. A fost mingea în piciorul lui și a pierdut-o. Ăsta e sport de bărbați. Dacă nu ai bărbăție… e greu… Îl încerc, îl încerc…

L-am băgat pe Ganea, am crezut mult în el ,dar nu prea o să îl mai vedeți. Nici măcar faza defensivă nu o faci, dar nici defensivă. Nu faci nimic. Era și el pe acolo… Mi-a plăcut foarte mult de el când era la Hagi, am zis că să îl iau

Compagno are doi metri… ține acolo de minge, scoate un aut, un corner… Un atacant dă gol… Pantea o luase razna. Ce cauți să faci tu acolo fault, nici nu aveai ce să cauți acolo. Vine și Ngezana… Ce cauți tu să faci… Pentru ce să faci faultul ăla acolo…”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Publicat: 29 10. 2023, 18:16