Mihai Rotaru, „reuniune de liceu” pe Arena Națională, la FCSB – Universitatea Craiova! Patronul oltenilor, alături de fostul ministru al finanțelor | FOTO EXCLUSIV

Patronul de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a fost surprins pe Arena Națională, la meciul cu FCSB, alături de doi foști colegi de liceu.

Mihai Rotaru a mers la meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova, de pe Arena Națională, din prima etapă a play-off-ului. Patronul clubului din Bănie a fost însoțit, înaintea fluierului de start, de doi dintre foștii săi colegi de clasă, din perioada liceului.

Reporterul ProSport l-a surprins pe Mihai Rotaru în prezența fostului ministru al finanțelor, senatoarea Anca Dragu, dar și a soțului acesteia, Marius Dragu.

Mihai Rotaru, „reuniune de liceu” pe Arena Națională, la FCSB – Universitatea Craiova! Patronul oltenilor, alături de fostul ministru al finanțelor

Mihai Rotaru a mers pe Arena Națională pentru a urmări pe viu meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova. Finanțatorul clubului din Bănie a fost foarte degajat înaintea fluierului de start, când s-a întâlnit cu doi foști colegi de clasă din perioada liceului. Mihai Rotaru s-a întreținut cu Anca Dragu, fost ministru al finanțelor, aceasta fiind însoțită de soțul ei, Marius Dragu.

Cei trei au fost colegi de clasă în promoția 1990 a Colegiului Național Gheorghe Șincai, fiind absolvenți ai profilului matematică-fizică.

Mihai Rotaru preferă să vadă meciurile singur, astfel că nu a luat loc lângă cei doi după fluierul de start, fiind însă „flancat” de fostul ministru al sportului Ionuț Stroe și de legenda Gică Craioveanu.

Finanțatorul a explodat de bucurie în minutul 32, când Jovan Markovic a deschis scorul pentru Universitatea Craiova.

Echipele de start la meciul FCSB – Universitatea Craiova

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Cristea, Radunovic – Edjouma, Șut, Olaru – Coman, Compagno, Oct. Popescu

Rezerve: Vlad, Crețu, Haruț, Miculescu, Ov. Popescu, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea

Antrenor: Lucian Filip

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Mitrea, Ndong – Mateiu, Screciu – Ișfan, Baiaram, Ivan – Markovic

Rezerve: Lazar, Hanca, Găman, Sala, Crețu, Cîmpanu, Roguljic, Rivaldinho, Koljic

Antrenor: Eugen Neagoe

Publicat: 18 03. 2023, 20:45
Actualizat: 18 03. 2023, 20:49