Mihai Rotaru copiază modelul lui Nelu Varga. Universitatea Craiova a făcut primul transfer al iernii: a jucat la Lazio
La două luni de când ProSport a anunţat că Universitatea Craiova îl are în probe pe fundaşul central Marcus Păcurar, acesta a semnat un contract cu gruparea din Bănie.
În toată această perioadă, Păcurar a fost testat de Costel Gâlcă şi a fost legitimat la o zi după ce un alt stoper, spaniolul Gregorio Sierra, şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova.
Marcus Păcurar este prima achiziţie a iernii pentru echipa din Bănie, care s-a despărţit de Andrei Ivan, Alex Cîmpanu, Gregorio Sierra şi Marian Danciu.
Stoperul Marcus Păcurar a semnat cu Universitatea Craiova
„Universitatea Craiova l-a legitimat astăzi pe fundașul central Marcus Gabriel Pacurar, un fotbalist de perspectivă crescut în Italia, fost junior la școala de fotbal condusă de Francesco Totti. În vârstă de 19 ani, a mai evoluat în cadrul unor academii importante din Italia, la Lazio, OstiaMare, Reggina, Trastevere, Mantova și Feralpisalo. Marcus se află deja sub comanda lui Constantin Gâlcă și va purta tricoul cu numărul 41. Mult succes în tricoul alb-albastru, Marcus!”, este anunţul Universităţii Craiova.
Jucătorul de origine română a făcut parte din academiile unor echipe din Italia, precum Lazio, OstiaMare, Reggina, Aprilia, Trastevere, Mantova (unde s-a antrenat cu prima echipă sub comanda lui Andrea Mandorlini), Feralpisalo.
Marcus Păcurar a evoluat în campionatul Primavera, precum şi în meciuri amciale la echipele din Serie B şi Serie C care l-au avut în lot, neapucând să debuteze oficial la nivel de seniori. Pe postul de fundaş central, Universitatea Craiova îi are în lot pe Denil Maldonado, Juraj Badelj, Gjoko Zajkov şi Vladimir Screciu.
Universitatea Craiova debutează oficial în 2025 duminică, de la ora 20.30, când dispută derby-ul cu Dinamo, pe „Ion Oblemenco”.
Am văzut nişte declaraţii ale jucătorilor noştri şi faptul că sunt animaţi de gândul revanşei e super şi aştept să văd. Avem şi handicapul că nu joacă Bancu, dar nici la ei nu vor evolua nişte jucători. Aştept o reacţie şi ţinând cont că punctele sunt importante şi trebuie neapărat să faci ceva în meciurile cu Dinamo şi Rapid. E foarte periculos, dacă nu menţii distanţa, fiindcă e foarte condensat campionatul.
Sorin Cârțu, președinte de onoare al Universității Craiova