Mihai Rotaru, anunț despre transferul lui Florin Niță la Universitatea Craiova: „Au fost discuții foarte intense!”

Mihai Rotaru a comentat posibilul transfer al lui Florin Niță la Universitatea Craiova. Finanțatorul din Bănie caută urgent un înlocuitor pentru Giedrius Arlauskis (35 de ani), dat afară după partida cu Farul Constanța.

Mihai Rotaru nu ia în calcul transferul lui Florin Niță la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru spune că până în acest moment Florin Niță nu a fost o variantă pentru formația alb-albastră, însă în urmă cu ceva vreme au existat discuții avansate în acest sens. Patronul oltenilor dezvăluie că echipa se va baza pe David Lazar și doi portari de la echipa secundă a clubului.

Giedrius Arlauskis, portarul lituanian în vârstă de 35 de ani de la Universitatea Craiova, a provocat un penalty în meciul cu Farul Constanța, scor 1-2, iar acel gest l-ar fi supărat pe patronul Mihai Rotaru.

„Avem doi portari valoroși, Lazar, care a fost și la națională, și Popescu, jucător crescut de noi. Cu Florin Niță am avut discuții intense acum un an sau acum doi ani. Au fost discuții foarte intense, dar nu s-a putut realiza atunci.

În acest sezon, nu s-a pus problema ca el să vină la Universitatea Craiova. Am avut o discuție cu Neagoe și antrenorul cu portarii. Am zis că trebuie să luăm al treilea portar, dar domnul Tudor a zis că nu, pentru că are doi portari talentați. Va merge cu Popescu, David Lazar și cu cei doi copii. Asta a fost decizia staff-ului tehnic. Noi eram pregătiți să mai aducem un portar în următoarea perioadă”, a spus Mihai Rotaru la Digisport.

Florin Niță a schimbat echipa în Cehia

Sparta Praga nu a mai contat pe Florin Niță în ultima perioadă, iar conducerea și-a dat acordul ca portarul român să fie împrumutat până în vară la ultima clasată din Cehia, Pardubice.

Presa din Cehia a anunțat de ce a renunțat Sparta Praga la Florin Niță. Cehii au notat că ar fi fost vorba despre indisciplină.

„Tomas Rosicky ține la respectarea regulilor, iar rebelii nu sunt tolerați”, a notat publicația cehă Efotbal.

Așadar, Florin Niță a fost cedat, sub formă de împrumut, la Pardubice, tot în Cehia, până în vara acestui an. Tot atunci expiră și contractul portarului român cu Sparta Praga.

Publicat: 10 02. 2023, 09:49