Meme Stoica, „stors” de vlagă de Elias Charalambous: „Arestați-l!”. Ce comentariu a lăsat, instant, Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, nu stă degeaba în cantonamentul din Antalya.

Oficialul roș-albaștrilor a fost „chinuit”, la rândul lui, de către antrenorul Elias Charalambous.

Mihai Stoica și Elias Charalambous se „antrenează” mai ceva decât jucătorii de la FCSB

Mihai Stoica a postat pe rețelele sociale o fotografie alături de antrenorul Elias Charalambous, după o partidă de teqball. Totodată, acesta a publicat și cifrele pe care le-a înregistrat în timp ce se juca, mai exact câte calorii a ars oficialul roș-albaștrilor.

Acesta a dat de înțeles că Elias Charalambous l-a cam alergat și l-a obosit.

„Dacă nu mă trezesc mâine, arestați-l pe tipul ăsta”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB, a reacționat imediat în secțiunea de comentarii. „Îl arestăm după ce luăm campionatul”, a scris liderul suporterilor roș-albaștri.

Ce a spus Gigi Becali despre Elias Charalambous

În luna noiembrie, după înfrângerea cu Rapid, scor 1-2, Gigi Becali a spus despre Elias Charalambous că este cel mai bun antrenor, având în vedere faptul că FCSB este pe primul loc în clasamentul din Superliga.

„Hai să vedem ce se întâmplă în iarnă, să vedem care e situația. La ora asta sunt pe locul 1. Deci nu pot să vorbesc de Lucescu sau de alți antrenori. Sunt pe locul 1.

Cel mai bun e Charalambous, că e pe locul 1. Nu ai cum să vorbești. De ce? Nu i-ai dat cea mai bună echipă. Din moment ce ai trei posturi care nu sunt bine acoperite, nu poți să-i spui omului. Nu?

Din moment ce îi faci schimbare și bagi doi mai slabi care erau, ce poți să-i spui lui Charalambous sau Pintilii? O să spună «Stai, nea Gigi. L-am băgat pe Tavi Popescu care e de cinci ori mai slab decât Ovidiu Popescu și pe Rotariu care e de zece ori mai slab decât Compagno. Cum vrei să mai câștigi meciul ăla? Sau să egalezi». Eu mă gândeam că batem cu 3-2. Dar poate băteam, dacă lăsam echipa așa”, a spus Gigi Becali, la momentul respectiv.

Publicat: 17 01. 2024, 20:37