Meme Stoica și-a găsit înlocuitor la FCSB. Risto Radunovic, varianta ideală de director sportiv pentru Gigi Becali: „Sper să vină în zona asta”
Mihai Stoica și-a găsit înlocuitor la FCSB. Liderul formației roș-albastre îl consideră pe Risto Radunovic drept o variantă ideală pentru postul de director sportiv.
MM Stoica a anunțat faptul că fotbalistul muntenegrean va avea o funcție în cadrul clubului, după ce va lua decizia de a agăța ghetele în cui.
MM Stoica și-a găsit înlocuitor la FCSB. Risto Radunovic, varianta ideală de director sportiv pentru Gigi Becali: „Sper să vină în zona asta”
MM Stoica a venit cu un anunț surprinzător legat de viitorul său la FCSB. Oficialul campioanei îl vede pe Risto Radunovic ca o variantă perfectă de director sportiv la gruparea finanțată de Gigi Becali.
Liderul roș-albaștrilor îl consideră pe Radunovic un potențial înlocuitor al său, în cazul în care va alege să continue în fenomen și după ce își va încheia cariera de jucător. Mihai Stoica este de părere că pentru funcția de director sportiv ar trebui să fie o persoană care are abilități de comunicare și o personalitate puternică.
„Țin la Aganovic foarte mult. E unul dintre jucătorii la care am ținut foarte mult. Cred că va face ceva în fotbal după ce se va retrage. L-aș vedea ca director sportiv. Sper să facă ceva Risto Radunovic. Să mai joace 3-4 ani la noi și apoi să vină în zona asta.
Și Florin Tănase a făcut câteva comentarii la adresa clubului. Cine are personalitate, poate să vorbească. Să își asume. Probabil va fi o discuție între Mihalcea și Aganovic”, declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Risto Radunovic, un veteran al celor de la FCSB
Risto Radunovic se află la FCSB din 2021, după ce a fost transferat de la Astra Giurgiu, pentru 400.000 de euro. În cei aproape patru ani petrecuți la formația roș-albastră, muntenegreanul a strâns 180 de apariții, a marcat șase goluri și a oferit 21 de pase decisive. În acest sezon, fundașul este una dintre piesele de bază din anregnajul lui Elias Charalambous și a jucat în 44 de partide în toate competițiile, a marcat un singur gol și a contribuit cu șapte assist-uri.
Radunovic mai are contract cu FCSB până în vara anului 2027 și este deja un veteran în campionatul României, la vârsta de 32 de ani, iar la finalul înțelegerii cu formația roș-albastră va avea 34 și se poate gândi la o carieră și după ce se va lăsa de fotbal.