Meme Stoica intervine în forță în cazul lui Risto Radunovic și răstoarnă tot ce a făcut Gigi Becali greșit! Anunț despre plecarea fotbalistului de la FCSB

Meme Stoica a avut o intervenție în forță în cazul lui Risto Radunovici și răstoarnă tot ce a făcut Gigi Becali greșit.

Anunțul făcut de Risto Radunovic despre plecarea din vară de la FCSB a stârnit un val de reacții. Meme Stoica a avut o reacție tranșantă cu privire la ce s-a întâmplat cu adevărat și a spus care sunt șansele ca muntenegreanul să părăsească formația din Berceni, la vară.

Meme Stoica intervine în forță în cazul lui Risto Radunovic și răstoarnă tot ce a făcut Gigi Becali greșit

La finalul partidei cu Sepsi OSK, Risto Radunovic a oferit la flash-interviu o declarație care a stârnit un val de reacții, în special din partea patronului, Gigi Becali.

Sincer, îmi doresc să luăm campionatul și să plec, încă n-am vorbit cu nimeni de contract, vreau să termin campionatul să caut o soluție și să plec”, a spus Risto Radunovic.

Răspunsul lui Gigi Becali a venit rapid și a fost unul în stilul său caracteristic. Patronul roș-albaștrilor a precizat că Radunovic a venit la el în urmă cu jumătate de ani dorind să părăsească echipa, dar nu i-a oferit nicio ofertă concretă de la un club care l-ar dori pe jucătorul muntenegrean.

„Radunovic a venit la mine acum 5-6 luni, că el pleacă. «Cu ce pleci, cu trenul sau autobuzul? Bine mă, pleci, dar cu trenul?». Așa i-am spus. Păi ce să-i spun? Dacă are contract? A venit la mine la palat, a zis «Salut, am venit să vă spun că eu plec». Avea o ofertă. Am zis «Da, dacă ai ofertă te las, 500.000». Nu a dat. Gata, nu mai are rost să discutăm.

Mai are contract până în decembrie. Dacă luăm campionatul și în vară are ofertă, îl las. Nu îl țin. Dar eram în campionat și el voia să plece…”, a spus Becali la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digisport.

Anunț despre plecarea fotbalistului de la FCSB

După declarațiile patronului și ale jucătorului muntenegrean, Meme Stoica a ținut să facă lumină în acest caz. Oficialul celor de la FCSB a afirmat că declarația lui Radunovic a fost scoasă din context și că fundașul și-ar dori să plece de la FCSB doar după ce ar câștiga titlul. El speră ca Radunovic să își prelungească contractul și că joace în continuare la FCSB din iarnă.

„Declarația lui Radunovic a fost scoasă cumva din context. El a spus clar ce și-ar dori, să ia titlul, iar după să găsească o soluție să plece, dacă are o ofertă bună. Dacă are ofertă bună, bineînțeles că va pleca. Dacă nu, eu cred cu convingere că vom face o propunere pentru prelungirea contractului, care nu se termină în vară, ci în iarnă.

Eu l-aș ține. Discuția asta am demarat-o de foarte multe ori cu Gigi. La un moment dat, chiar am avut o discuție cu Risto, dar poate a uitat. El a cerut o mărire a contractului aflat în derulare și Gigi nu a fost de acord. Pentru mine e cel mai bun fundaș stânga din România de câțiva ani încoace și nici nu vreau să mă gândesc că nu va prelungi, dar există și posibilitatea asta.

Indiferent ce declarație ar da Risto, el e o persoană foarte importantă în vestiar. Eu nu cred că există vreun jucător care să nu vrea să plece. Dacă unul spune asta, e mincinos. Toată lumea vrea să plece la mai bine, inclusiv Risto. Și eu aș pleca la Inter, dar nu mă ia nimeni. Risto se antrenează excepțional în fiecare zi și e un model pentru tineri. Risto se simte apreciat de noi. De Gigi Becali? Orice jucător care negociază salariul și semnează un contract se consideră că e mulțumit. Că vrei să mărești un contract în derulare… și eu aș vrea să-mi fie mărit salariul. Până la urmă, echipa îi aparține lui Gigi și el dă banii. El decide cui dă banii.

A mărit la Olaru și la Coman pentru că le-a prelungit pe 5 ani și vrea să ia bani pe ei. Nu poate fiecare fotbalist să bată la ușă și să spună că vrea salariu mai mare. Eu sunt pro prelungirii contractului lui Radunovic. Eu, antrenorii și bănuiesc că și coechipierii. Trebuie să vrea și Gigi”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Publicat: 19 03. 2024, 02:01