Meme Stoica explică exact ce a pierdut FCSB prin plecarea lui Damjan Djokovic, dar și ce a câștigat Rapid! De ce l-a vândut, de fapt, Gigi Becali

Meme Stoica a venit cu explicații după transferul lui Damjan Djokovic (33 de ani) de la FCSB la Rapid. Oficialul roș-albaștrilor regretă plecarea mijlocașului în care își punea toate speranțele unui nou titlu, încă de când a semnat.

Stoica a analizat în detaliu mutarea și vine cu argumente, dar și informații despre cum s-a perfectat trecerea la rivala bucureșteană.

Meme Stoica explică exact ce a pierdut FCSB prin plecarea lui Damjan Djokovic la Rapid

Baba Alhassan, nou transferat de la FC Hermannstadt, îi va lua locul lui Damjan Djokovic la FCSB.

„Pe Djokovic îl schimbăm cu un jucător care evoluează pe aceeași poziție, dar este cu totul și cu totul de alt profil, Baba Alhassan. Este mult mai tânăr, cu perspective, de alt tip.

Djokovic are mare experiență, stângaci pur, este o încântare să-l vezi la antrenamente și cred că Rapid face o achiziție bună. Nu are genul ăsta de jucători acum.

Nu știu dacă se potrivește mai bine la ei, depinde de sistem. El poate acoperi orice poziție și în 4-2-3-1 și în 4-3-3. Are un stâng foarte bun și știe foarte bine să acopere terenului. La televizor nu se vede mai deloc asta, dar cel puțin faza defensivă o gestionează foarte bine, foarte inteligent.

Urmărește-i cariera, a jucat peste tot! La noi a dat 4 goluri. Și a jucat are 20 și ceva de jocuri. Că nu a jucat meciuri întregi, asta da. Dar știți cum e, la noi Gigi vrea să vadă și alți jucători… e om de afaceri, până la urmă.

În afară de accesarea grupele competițiilor continentale, a doua sursă de venit este vânzarea de jucători. Logic că nu vei vinde un jucător care face 34 de ani, mai degrabă îl vinzi pe Lixandru, care face 23”, a declarat Meme Stoica la Orange Sport.

Meme Stoica s-a înțeles de minune cu Damjan Djokovic, însă tot Gigi Becali a luat decizia

Meme Stoica este convins că experiența croatului încă mai putea aduce plusuri în evoluțiile celor de la FCSB.

„Ca experiență, Djokovic clar ne va lipsi. Este obișnuit să câștige trofee, să joace de meci de meci. Și este un jucător de echipă. Mulți ne speriaserăm, dar este un băiat de caracter, un fotbalist bun.

Eu am avut o relație bună cu el. Am mai vorbit cu el, obișnuiesc să vorbesc cu câțiva jucători, cu cei care văd că înțeleg. Unii nu o fac și nu mai am răbdare la 60 de ani să pierd vremea, să discutăm ceva și să facă altceva. Îmi pare rău, pentru că îmi plăcea. Îmi plăcea și ca persoană, dar viața merge înainte”, a completat oficialul FCSB.

Publicat: 07 01. 2024, 09:38