Meme Stoica, apel la fani, de față cu liderul Gheorghe Mustață! „De asta avem mare nevoie”

Într-un dialog cu Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, înainte de meciul cu Petrolul, Meme Stocia a făcut apel la galeria roș-albastră.

Meme Stoica, apel la fani, de față cu liderul Gheorghe Mustață! „De asta avem mare nevoie”

Înainte de meciul cu Petrolul Ploiești, Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a încercat să-i mobilizeze pe fanii grupării roș-albastre și le-a cerut să vină într-un număr cât mai mare la partida de pe „Ilie Oană”.

„Mie mi-e foarte greu să vorbesc de meciul Rapid acum, când noi jucăm un meci atât de complicat la Ploiești. De ce meci complicat?

Nu neapărat că lipsesc Coman și Ovidiu Popescu, care e suspendat. Fără Coman, care de departe el și Olaru erau cei mai în formă jucători, am reușit să câștigăm 3-0 în Ghencea contra Craiovei și am făcut cea mai bună repriză din ultimii ani.

A fost ceva excepțional pentru că Tavi a arătat cine este cu adevărat. Tocmai d-aia vreau să mă refer mai mult la meciul cu Petrolul. De când Petrolul a revenit în Liga 1, iar Chindia a jucat tot acolo, noi am câștigat toate meciurile. Am câștigat și Cupa României, ultimul trofeu, tot acolo.

Am câștigat și pentru că în peluză ați fost voi (n.r – galeria FCSB). Cei de la Ploiești sunt mulți și am avea problemă, dar așa… băieții știu pentru cine joacă.

Țineți minte în minutul 2 cu Chindia, când pe acea ploaie înfiorătoare s-au lovit Compagno și Olaru de era să se întâmple o nenorocire. A intrat Miculescu și am câștigat meciul.

Avem mare, mare nevoie de suportul vostru. Mare nevoie! După aia, mai avem un meci la Galați. Anul ăsta, Cupa României este extrem de importantă pentru că câștigătoarea merge în Europa League, nu în Conference”, a spus Mihai Stoica, într-o discuție purtată cu Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord de la FCSB, la baza de pregătire a clubului.

Publicat: 27 10. 2023, 17:44