Meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova a fost întrerupt din cauza ultrașilor! Arbitrul a trimis echipele la cabine, după ce a oprit partida de trei ori

FC U Craiova a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova, scor 2-0, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga României.

Golurile care au adus victoria formației lui Nicolo Napoli au fost marcate de către Willy Baeten și de către George Ganea.

Meciul dintre cele două formații a fost întrerupt de către central, după ce suporterii celor două formații au început un război cu torțe și fumigene.

Meciul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova a fost întrerupt din cauza ultrașilor! Arbitrul a trimis echipele la cabine, după ce a oprit partida de trei ori

Cele două formații din Craiova s-au întrecut în show-uri pirotehnice încă de la începutul partidei, lucru care l-a făcut pe central să oprească meciul de numai puțin de 3 ori.

În primă instanță, fanii celor de la FC U Craiova au aruncat cu mai multe materiale pirotehnice în teren, fiind prima dată când centralul Andrei Chivulete a decis să oprească meciul. Imediat după ce acesta a reluat partida, fanii gazdelor au început un adevărat show cu torțe, artificii și fumigene, lucru ce a dus la oprirea meciului pentru a doua oară.

La doar câteva minute, ambele peluze au „explodat” și au început să arunce cu torțe în teren, pompierii prezenți pe stadionul „Ion Oblemenco” fiind nevoiți să intervină pentru a stinge focul. Mai mult, arbitrul Andrei Chivulete a stopat pentru a treia oară derby-ul Băniei și chiar a decis să trimită echipele la cabine.

După aproximativ 5 minute, centralul în vârstă de 36 de ani a decis să cheme echipele pe teren pentru ca jocul să se reia.

Echipele de start

CS Universitatea Craiova: Lazar – Vătăjelu, Papp, Raul Silva, Mitrea, D. Benga – Al. Crețu, Căpățînă, Nistor – Rivaldinho, Baiaram
Rezerve: D. Rusu – Mateiu, Ed. Florescu, Cîmpanu, Melniciuc, Roguljic, A. Ivan, Markovic, M. Danciu
Antrenor: Mirel Rădoi

FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Duarte, Paramatti, Van Durmen – D. Albu, V. Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – G. Ganea
Rezerve: Mogoșanu – R. Grigore, Zanfir, Asamoah, Marquet, Sidibe, Chițu, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Nicolo Napoli

Stadion: Ion Oblemenco (Craiova)
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti)

Publicat: 03 12. 2022, 19:29
Actualizat: 03 12. 2022, 22:25