Marius Șumudică s-a dus direct peste arbitru și i-a cerut să oprească meciul!

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Șumudică a fost deranjat de ce se întâmplă în tribune și a cerut intervenția arbitrului pentru a opri partida.

Pe Arena Națională se dispută derby-ul din prima etapă a play-off-ului între FCSB și Rapid. Fanii roș-albaștrilor i-au răspuns lui Marius Șumudică, după ce tehnicianul a avut declarații acide la adresa acestora, la finalul meciului din sezonul regulat. Răspunsul galeriei adverse l-a deranjat foarte tare pe Marius Șumudică, acesta cerându-i insistent arbitrului să oprească meciul.

Marius Șumudică, deranjat de scandările fanilor echipei adverse: a solicitat oprirea meciului

Fanii celor de la FCSB l-au luat la țintă pe Marius Șumudică în urma declarațiilor făcute de acesta la finalul meciului din sezonul regulat. Conflictul stârnit de antrenorul giuleștenilor a fost continuat cu răspunsul galeriei adverse.

Partida FCSB – Rapid a început într-o atmosferă foarte încinsă cu 26.000 de spectatori. Vizibil deranjat de faptul că din tribune s-ar auzi scandări rasiste, Marius Șumudică a încercat să discute cu arbitrul asistent pentru a opri partida.

„Ale, ale, ale, ale, ale / Am curaj să pun pariu / Șumudică-i b*******”, s-a auzit din tribune la adresa lui Marius Șumudică.

Galeria FCSB, revanșa în fața lui Șumudică: „Șumi 0”

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat a avut loc precedentul derby Rapid – FCSB, încheiat la egalitate, 0-0. Marius Șumudică a avut disputa sa de la distanță cu fanii roș-albaștri. Imediat după fluierul de final, antrenorul giuleștenilor a făcut un gest la adresa galeriei FCSB prin care le-a transmis că sunt zero. El a explicat că în fața Rapidului galeria adversă a fost zero.

„Azi, cei din galeria lor au fost zero. Le-am zis că au fost zero ca galerie”, a declarat Marius Șumudică, potrivit gsp.

Răspunsul galeriei FCSB nu a întârziat să apară. În tribune au apărut bannere cu Marius Șumudică caricaturizat într-un bufon cu mesajul „Șumi 0”. Un banner a fost afișat în spatele băncii tehnice a giuleștenilor, iar după un scurt dialog între Șumudică și Horia Mladinovici, arbitrul de rezervă, bannerul ofensator a fost îndepărtat.

„Ești ca un zero, prezent, dar inutil”, a fost mesajul afișat pe un alt banner.

Publicat: 16 03. 2025, 22:51
Actualizat: 16 03. 2025, 22:53