Marius Șumudică, nedumerit după ce Rapid, FCSB și Universitatea Craiova nu l-au instalat ca antrenor. S-a comparat cu președintele Turciei, Recep Erdogan, după care a făcut show la TV: „Eram în fața lui Reghecampf”

Marius Șumudică nu înțelege cum de Rapid, FCSB și Universitatea Craiova nu l-au instalat ca antrenor, deși el se afla în topul preferințelor fanilor la fiecare dintre cele trei grupări menționate. Pentru a face haz de necaz, „Șumi” s-a comparat cu președintele Turciei, Recep Erdogan.

Rapid, FCSB și Universitatea Craivoa nu l-au instalat ca antrenor, iar Marius Șumudică e nedumerit: „Din toate 3 nu m-a ales niciuna”. S-a comparat cu președintele Turciei, Recep Erdogan

După ce a fost refuzat de Rapid, care l-a preferat pentru postul de antrenor pe italianul Cristiano Bergodi, Marius Șumudică a mai primit o veste surprinzătoare, și anume că prietenul Mihai Rotaru nu l-a ales pe el pentru banca Universității Craiova, ci pe Laurențiu Reghecampf.

Șumudică este liber de contract după despărțirea de Al Raed și a transmis deja public că și-ar dori să revină să antreneze în fotbalul românesc. Însă, în ciuda faptului că a avut câteva ocazii bune de a-și marca revenirea, Șumudică nu a fost contactat de niciun club aflat în căutare de antrenor.

„Șumi” este surprins de acest detaliu și spune că ultimele sondaje au dovedit că el reprezintă prima alegere în opinia fanilor, fie că e vorba de Rapid, Universitatea Craiova sau FCSB.

„Și Craiova e un capitol închis! Am înțeles că au luat decizia de a-l readuce pe Reghecampf (n.r. a fost prezentat oficial între timp), atâta tot. Nu am primit nicio ofertă, nu știu.

Dar remarc altceva. De câte ori e enumerat numele meu în sondaje, am mai multe voturi decât Erdogan. Dacă sunt acolo nici nu intrăm în turul 2.

La FCSB, când a fost cazul, am câștigat eu. Când am discutat despre Rapid, tot eu eram primul. Azi era sondaj, pe cine vor suporterii antrenor la Craiova. Eu eram în fața lui Reghecampf. Din toate 3 nu m-a ales niciuna…”, a declarat Marius Șumudică, la Digi Sport.

A continuat cu glumele. Se reprofilează în analist TV?

În continuare, Marius Șumudică a mai făcut glumă și a propus realizarea unui nou sondaj, care să îl pună și pe el în postura celui învins.

„Mâine să pui un sondaj să vedem dacă populația României mă mai vrea analist. Trebuie să pierd și eu o dată!”, i-a transmis Marius Șumudică moderatorului Vali Moraru.

Marius Șumudică e liber de contract din luna iunie, după ce s-a despărțit de Al Raed. Pe banca formației din Arabia Saudită, tehnicianul a adunat 31 de meciuri în sezonul trecut, în care a înregistrat următoarele rezultate: 9 victorii, 7 egaluri și 15 înfrângeri.

Publicat: 26 07. 2023, 08:37