Marius Șumudică își pune iar în cap conducerea Rapidului: „Nu înțeleg de ce nu fac transferuri! Sunt blocat”

Marius Șumudică (51 de ani), antrenorul român de la Al Raed, a vorbit din nou despre situația de la Rapid și s-a declarat surprins de faptul că giuleștenii nu au făcut transferuri în această iarnă.

Marius Șumudică își pune iar în cap conducerea Rapidului

Așa cum chiar el a declarat, cei din conducerea echipei Rapid București s-au mai supărat în trecut din cauza declarațiilor pe care le-a făcut Marius Șumudică.

Acum, antrenorul nu înțelege de ce Dan Șucu și Victor Angelescu nu au făcut niciun transfer în această iarnă, fiind un an extrem de important pentru toată suflarea vișinie: anul centenarului.

Marius Șumudică este de părere că doar calificarea în play-off este un obiectiv mult prea mic pentru anul în care clubul Rapid împlinește o sută de ani de la înființare.

„La Rapid este un semn de întrebare. Este o enigmă. Se construiesc academii, se investesc bani, se plătesc anumite sume de bani pentru jucători de acum câțiva ani, este un proces pentru stemă, siglă și între timp echipa e în cantonament.

Echipa a avut evoluții peste așteptări, pentru mine, dar nu a realizat nimic. Calificarea în play-off, în anul centenarului, este un eșec pentru o echipă ca Rapid, dacă vor rămâne aici.

Este o enigmă, pentru că nu înțeleg de ce nu fac transferuri, sunt blocat. S-au supărat pe mine când le-am spus că au transferat cantitate și nu calitate si mi-au dat dreptate pentru că au fost jucători care au rupt banca. Rapid, cu trei, patru transferuri bune avea șanse să se bata la primele două-trei locuri.

Nu înțeleg, începe campionatul, au meci cu Sepsi și tu nu faci niciun transfer? Trebuia să aducă jucători care să ridice nivelul, mai ales că ai ajuns unde ai ajuns. Și nu inteleg de ce nu se mișcă. Este destul de ciudat”, a spus Marius Șumudică, potrivit Digi Sport.

Câți bani a investit Dan Șucu la Rapid

Dan Șucu a dezvăluit că a investit aproximativ patru milioane de euro la Rapid și urmează să mai investească încă zece milioane de euro.

„În jur de 4 milioane de euro (n.r. cât a investit la Rapid). Și dacă mă întrebi cât mă aștept să investesc în viitor, cât de cât, până pun lucrurile la punct, pe făgașul pe care mă aștept, probabil în jur de 10. Aici vorbim de investiție directă în Rapid”, a spus Dan Șucu, potrivit Fanatik.

Publicat: 12 01. 2023, 17:43