Marius Șumudică, anunț pentru toți fanii! După ce a zis că rapidistul din el a murit, antrenorul revine acum și dezvăluie: „Îmi pare rău că a părut că mă milogesc!”

Marius Șumudică, antrenor rămas liber de contract după despărțirea de Al Raed, a dezvăluit care este regretul său după ce în ultima perioadă numele lui a fost vehiculat în contextul unei reveniri în fotbalul românesc.

Marius Șumudică, anunț pentru toți fanii! După ce a zis că rapidistul din el a murit, antrenorul revine acum și dezvăluie

În această vară, s-a discutat despre revenirea lui Marius Șumudică în România în mai multe rânduri: în momentul în care s-a aflat că Adrian Mutu negociază cu Neftchi Baku și Rapid urma să rămână fără antrenor, dar și în momentul în care Eugen Neagoe a fost demis de la Universitatea Craiova. Nu a ajuns însă la nicio echipă din România.

În trecut, Marius Șumudică, tot liber de contract fiind la acea vreme, a negociat și cu Gigi Becali pentru a o prelua pe FCSB. A fost contestat atunci de către mulți rapidiști ceea ce l-a deranjat foarte tare pe antrenor și chiar a declarat că „Rapidistul Șumudică a murit”.

Marius Șumudică nu regretă neapărat acea declarație, ci faptul că prin comportamentul său, spune el, a părut că se „milogește” să fie luat în calcul de către clubul său de suflet.

„Regret un singur lucru. Că din tot ceea ce am făcut, cum m-am comportat, din valorile sentimentale pe care fiecare om le are din momentul în care m-am comportat a părut că mă milogesc. Atât regret. Nu regret absolut nimic.

Eu le doresc baftă celor de la Rapid, inclusiv lui Bergodi și sper să facă rezultatele pe care și le doresc. Atât regret”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

Marius Șumudică ne-a obișnuit cu stilul său vulcanic, însă antrenorul consideră că vrea să facă o schimbare din acest punct de vedere.

„(n.r. nu e momentul să îți schimb stitlul?) A sosit timpul. O să discutăm. Dacă voi fi angajat la un club. O să discutăm despre comportamentul lui Șumudică și o să-i fac pe mulți să regrete ceea ce au afirmat, fiind avizat să facă lucrul acesta la momentul respectiv fiindcă așa se întâmpla. O să vedeți un alt Șumudică.

O să mă încerc să mă cenzurez și cât posibil la viitoarea echipă pentru binele meu și cariera mea, fiindcă am ajuns la 52 de ani și am antrenat și eu jucători de milioane și mi-am dat seama cum trebuie să mă comport. Când îl antrenezi pe Banega și Banega îmi dă telefon acum 2-3 zile și îmi zice hai întoarce-te la Shabab că am nevoie de tine și de staff-ul tău pentru mine înseamnă mai mult decât orice contract”, a completat Marius Șumudică.

Publicat: 28 07. 2023, 13:21