Marius Șumudică a spart televizorul de nervi, cu telecomanda, din cauza ironiei lui Tavi Popescu pentru rapidiști! Îl face praf: „Băi, Tavi, ai 30 de kilograme cu tot cu butelie în brațe! Dacă bate vântul ești în peluză”

Marius Sumudica a spart televizorul de nervi, cu telecomanda, din cauza ironiei lui Tavi Popescu pentru rapidisti! Il face praf: „Bai, Tavi, ai 30 de kilograme cu tot cu butelie in brate! Daca bate vantul esti in peluza”
Vezi galeria foto - 5 poze

Marius Șumudică (53 de ani) a mărturisit că a avut o criză de nervi în momentul în care a văzut că Tavi Popescu (21) i-a ironizat pe rapidiști în timpul petrecerii de titlu.

Experimentatul antrenor, care și-a spart televizorul de supărare, cu telecomanda, nu s-a putut abține și l-a distrus prin doar câteva fraze pe fotbalistul celor de la FCSB.

Și-a spart televizorul de nervi și acum a ieșit la atac! Marius Șumudică îl pune la punct pe Tavi Popescu

Sâmbătă, 11 mai, aproape de miezul nopții, cei de la FCSB au plecat cu un autocar decapotabil de la Arena Națională și au făcut un tur până la Ateneul Român, pentru a le arăta suporterilor din Capitală trofeul Superligii, pe care l-au câștigat în sezonul 2023 – 2024.

La etajul superior al autocarului a avut loc și o mică petrecere, iar mai toți fotbaliștii din lotul lui Elias Charalambous s-au dat în spectacol așa cum au știut ei mai bine. Pe rețelele de socializare a circulat și un videoclip cu Octavian Popescu, în care tânărul fotbalist i-a ironizat pe rivalii de la Rapid:

Căpriorilor, haideţi la Ateneu! Căpriorilor, haideţi!”, a putut fi auzit Tavi Popescu. Pe aceeași filmare a intervenit și Joyskim Dawa, care a luat microfonul la un moment dat și a întrebat: „Unde sunt rapidiștii?”.

Imaginile au devenit virale, iar Marius Șumudică le-a văzut la televizor, moment în care a avut o criză de nervi și a aruncat cu telecomanda în ecran. Intrat prin transmsiune directă, experimentatul antrenor a mărturisit că și-a avariat ușor dispozitivul:

Mama, mamă… Cine, eu? O să ți trimit o poză cu televizorul. E ciupit un pic în colț. N-am dat un pumn, am dat o telecomandă”, a transmis Marius Șumudică.

Declarația lui Tavi Popescu l-a enervat la culme pe Marius Șumudică, iar tehnicianul nu s-a putut abține și a lansat un atac dur în direcția fotbalistului:

M-a deranjat și aș vrea să vină domnul Lucescu sau un antrenor, care să demonstreze cine sunt căpriorii. M-a deranjat asta cu «Hai, căpriorii, unde sunteți căpriorii?». Eu nu am niciun fel de probleme, te bucuri. Sunt bune și glumele astea. «Hai căpriorii, venim!» Băi, Tavi, băi! Păi, dacă bate vântul mai tare ești direct în peluză. Ai 30 de kilograme cu tot cu butelie în brațe”, a completat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

Atacul a continuat: „O fi fost de la șampania aia”

În continuare, Marius Șumudică a spus că ar fi acceptat o ironie venită din partea lui Mihai Stoica, însă l-a deranjat teribil că cel mai vocal din tabăra roș-albastră a părut să fie Octavian Popescu.

„Bă, vorbește MM, da. Dar tu ești jucător, trebuie să demonstrezi. Câte goluri a dat Tavi Popescu anul ăsta la FCSB? Demonstrează și apoi poți să vorbești de căpriori, de mistreți, de ce vrei tu. O fi fost de la șampania aia, o fi avut alcool. Nu doar el, dar pe el l-am văzut așa mai vocal. Ca jucător nu îți stă bine. Tu trebuie să îți vezi de treaba ta.

Eu ca antrenor am făcut greșeli și recunosc. Chiar insultând de multe ori și îmi fac mea culpa. Mă, dar ca jucător s-a terminat. Dacă te cheamă galeria să scandezi, ok. Dar s-a terminat meciul și tu «căpriorii, căpriorii». Păi, și dacă vin căpriorii anul ăsta și te «lovesc»? Ce faci? Ce mai zici?”, a adăugat antrenorul Șumudică.

Publicat: 13 05. 2024, 13:53