Marius Măldărășanu a vorbit despre obiectivul lui Hermannstadt după eșecul cu FCSB: „Vrem să ne menținem în prima ligă, nu să ne salvăm, sună mai bine!”

Marius Maldarasanu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si FC Hermannstadt, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni 25 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Măldărășanu a vorbit despre obiectivul lui Hermannstadt în acest sezon de Superliga după eșecul cu FCSB, scor 0-1.

Marius Măldărășanu a vorbit despre obiectivul lui Hermannstadt după eșecul cu FCSB

Tehnicianul sibienilor a discutat despre depunctarea de 9 puncte care a scos echipa din zona play-off-ului și susține că clubul va lupta la TAS pentru a le primi înapoi.

„(n.r.- depunctare) Da, am tot discutat, ca să nu ne mai gândim la aspectul ăsta. Ne gândim că sunt ale noastre până în momentul deciziei TAS. Sunt punctele noastre, muncite pe teren, calculați-le. Aș vrea să nu vorbim despre asta, discuții n-au existat din punctul ăsta de vedere. Așteptăm decizia TAS, dar dacă ar fi una negativă, e dificil pentru noi.

Obiectivul nu e salvarea, obiectivul e menținerea în prima ligă, parcă sună mai bine. Pentru fiecare echipă, fiecare meci e o finală, mai avem 8 jocuri și trebuie să scoatem maxim. Puteam scoate și astăzi un punct măcar.

Vreau să nu mai vorbim de bani. Când ajungi în play-off, îți asigură atingerea obiectivului și totodată este o performanță mare. Mai sunt niște prime care vor veni, este o stabilitate, lucrurile sunt ok. Suntem într-o altă situație față de cele două echipe de anul trecut, dar regulamentele sunt clare, dacă s-a greșit, s-a ajuns la depunctare. Noi suntem o echipă în insolvență, am înțeles că așa ne vom apăra la TAS și sper că vom recupera punctele.

Am avut o serie rea la un moment dat, 3 înfrângeri. Toate echipele au avut și astfel de perioade, și CFR, FCSB, Craiova. E greu. Trebuie să acumulăm puncte, să câștigăm meciuri ca să rămânem la stadiul de revelație cum ne numește lumea”, a spus Marius Măldărășanu.

Mihai Pintilii, reacție fără precedent: „Să îmi dea cea mai mare suspendare!”

Apoi, discuția a revenit la subiectul legat de declarațiile lui Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori.

„(n.r. Unde se va ajunge?) Vrei să îți zic părerea mea? Nicăieri. Și vrei să îți mai zic? Nu mai zic nimic. Au fost alții mai mari decât mine și nu s-a discutat. Eu îi las în pace, îmi văd de drumul meu, sunt înscris la Școala de Antrenor, o să încerc să îmi iau carnetul de antrenor. Cu domnul Burchel o să vorbesc doar la cursuri, nu am ce să vorbesc cu el.

Își face nume pe numele meu. El vorbește numai despre Pintilii. Mă bucur că sunt băgat în seamă, asta mă bucură. Să îmi dea trei luni de suspendare. Până la urmă, oricine de pe bancă se mai ridică și mai țipă. Eu mă simt foarte bine, băieții se simt foarte bine. Chiar l-aș ruga să mă suspende cât poate el cel mai mult. N-am ce să vorbesc cu niște oameni care ne vor răul în țara asta. Dacă ne voia binele, ne ajuta, că am jucat pentru echipa națională, am făcut ceva. Trebuia să aibă puțin bun simț”, a spus Mihai Pintilii.

Publicat: 22 01. 2023, 23:49
Actualizat: 22 01. 2023, 23:49