Marian Iancu este ferm convins înainte de Rapid – CFR Cluj: „Nu va pierde!”

SURSA FOTO: CAPTURĂ VIDEO PROSPORT LIVE
Vezi galeria foto - 4 poze

Marian Iancu (60 de ani), fost patron al Politehnicii Timișoara și actual suporter al echipei din Giulești, a prefațat duelul Rapid – CFR Cluj.

Cele două candidate în lupta la titlu se vor duela duminică, de la ora 21:30, în etapa cu numărul 2 din Superliga României.

Marian Iancu a prefațat duelul Rapid – CFR Cluj și a ajuns la o concluzie clară

Rapid București – CFR Cluj este derby-ul etapei 2 din Superliga României și e programat să înceapă duminică, 20 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul din Giulești.

Ambele candidate la titlu vin după câte o victorie înregistrată în runda inaugurală. Rapid București a învins-o cu 2-0 pe FC Argeș în deplasare, în timp ce CFR Cluj a obținut o victorie chinuită cu Unirea Slobozia, 2-1, mulțumită unui gol marcat în minutul 90+7.

Pe de altă parte, CFR Cluj a avut parte de un meci complicat și la mijlocul săptămânii. Ardelenii au primit vizita lui Paksi în Gruia, iar după rezultatul de 0-0 înregistrat în turul de la Budapesta s-au văzut nevoiți să alerge după victorie. În cele din urmă, elevii lui Dan Petrescu s-au impus cu 3-0, dar disputa a fost una foarte dificilă și ultimele două goluri au venit în minutele 85 și 90.

Pornind de la contextul prezentat mai sus, Marian Iancu, fost patron al Politehnicii Timișoara și actual suporter al Rapidului, a prefațat duelul de duminică și a spus că favoriții săi nu au cum să piardă în Giulești:

Rapid deschide balul în Giulești duminică cu CFR Cluj, o echipă care se zbate între îngeri și demoni, artiști și bufoni, ghinion și divinitatea care le-a acordat un cec în alb, hotărând să nu lase mingea să intre în poarta lor în dublul penalty acordat ungurilor. Din această perspectivă meciul de duminică s-a complicat. Ar putea fi mai accesibil pentru Rapidiști dacă neinspiratul Dan Petrescu ar hotărî să schimbe liniile cu gândul la următoarea rundă de Europa League. Din ce îl cunosc eu, va merge pe un mixt. Primele 60 minute cu o formulă fără 4/5 titulari urmând să forțeze pe final, în funcție de scor și cursul jocului. Rapid nu are alternative de joc, dacă urmărește victoria. Soluția este contraatacul pe fondul unei densități mari în propriul teren, cedând deliberat inițiativa clujenilor. Gâlca trebuie să gândească pragmatic jocul, cu mențiunea ca în ultimele 20-30 minute oaspeții vor forța cu titularii. Totodată, în cazul celor două loturi, fazele fixe pot face diferența, motiv pentru care trebuie lucrate, atât ofensiv cât și defensiv. Din toată analiza asta, am argumente in continuare sa cred ca Rapid nu va pierde la debutul actualului campionat in Giulești”, a scris Marian Iancu, pe pagina sa de Facebook.

Pe 10 februarie 2024 a învins-o Rapid ultima oară pe CFR Cluj

La capitolul dueluri directe, balanța întâlnirilor recente nu este tocmai în favoarea Rapidului. Giuleștenii au învins-o ultima oară pe CFR Cluj la data de 10 februarie 2024, atunci când s-au impus cu 1-0 într-o partidă de Superliga.

Din februarie 2024 și până în prezent, Rapid și CFR Cluj s-au mai întâlnit de 7 ori, iar rezultatele au fost următoarele: 4 victorii pentru ardeleni și 3 rezultate de egalitate.

Însă, pe lângă cele prezentate de Marian Iancu mai sus, Rapid mai poate profita de un detaliu în moment de față. Infirmeria CFR-ului este destul de aglomerată, iar Dan Petrescu a pierdut doi jucători importanți doar în returul cu Paksi. Este vorba despre Mohammed Kamara, care va lipsi pe termen lung, și Lindon Emerllahu. Aceștia li s-au alăturat lui Kennet Omeruo și Simao Rocha, care erau deja indisponibili.

Publicat: 19 07. 2025, 10:39