Marele Rivaldo crede că Rivaldinho nu joacă la Universitatea Craiova, deoarece „lumea îl compară cu mine”. Care e adevărata problemă pentru care nu este folosit de Rădoi | EXCLUSIV

Fostul mare internaţional brazilian, Rivaldo, consideră că fiul său cel mare, Rivaldinho, are dificultăţi în a se impune la Universitatea Craiova, deoarece este comparat cu celebrul său tată. „Balonul de Aur” din 1999 consideră că nu este corect să fie puse în balanţă calităţile sale şi cele ale lui Rivaldinho, mai ales că este vorba de poziţii diferite în teren.

„Mă uit la celălalt fiu al meu, Rivaldinho, care are multe dificultăți, pentru că oamenii în general sunt tentaţi să facă mereu comparații. Lumea îl compară cu mine, dar fiecare are istoria proprie, fiecare are cariera lui și vrea să fie judecat pentru ce este. Totuşi oamenii insistă să facă astfel de comparații, chiar dacă eu şi el avem calităţi diferite şi avem posturi diferite în teren. Poate că îi aduce şi prejudicii faptul că este fiul unui fost mare jucător, fiindcă se pune multă presiune pe el. Nu poate face nimic în acest sens, un jucător trebuie să aibă personalitatea sa și să arate fotbalul pe care-l ştie” a declarat Rivaldo, în presa portugheză.

Adevărata problemă pentru care Rivaldinho nu este folosit de Rădoi!

De când a fost transferat la Universitatea Craiova, o dată cu Sergiu Hanca, de la formaţia poloneză MKS Cracovia, Rivaldinho a adunat numai 60 de minute în tricoul formaţiei din Bănie, fiind trimis pe final în teren în cinci partide, cu Rapid, CS Mioveni şi CFR Cluj, în Superligă, şi în cele două manşe cu Zorya Lugansk, în Conference League.

Rivaldinho a reuşit să marcheze o dată, împotriva lui CS Mioveni, dar golul i-a fost anulat de VAR, pe motiv de ofsaid. Atacantul în vârstă de 27 de ani a acuzat în câteva rânduri anumite accidentări, iar când a fost valid nu a fost introdus pe teren din cauză că staff-ul tehnic a considerat că nu este pus la punct din punct de vedere fizic. ProSport a aflat că Rivaldinho încă are kilograme în plus şi acesta este principalul motiv pentru care nu i s-au acordat mai multe minute la Universitatea Craiova.

„Riva a fost accidentat și trebuie să revină. Nu aș putea să introduc un jucător care nu a făcut două-trei zile antrenamente cu echipa”, a declarat Mirel Rădoi, săptămâna trecută, înaintea meciului cu FC Argeş, la care Rivaldinho nu a fost trecut nici pe foaia de joc.

 În România, Rivaldinho a jucat prima dată pentru Dinamo, apoi a ajuns la Viitorul. Un alt fiu al lui Rivaldo, Joao Vitor Ferreira, în vârstă de 17 ani, a semnat recent un contract cu formaţia portugheză de primă ligă Vizela. 

Publicat: 12 10. 2022, 17:29