Marcel Pușcaș cere sancționarea celor de la Sepsi, după ce meciul de la Sf. Gheorghe a fost întrerupt: „Dacă noi suntem penalizați, să fie și organizatorul penalizat”

Marcel Pușcaș a reacționat, după ce partida dintre Sepsi și FC U Craiova 1948 a fost întreruptă.

Marcel Pușcaș cere sancționarea celor de la Sepsi, după ce meciul de la Sf. Gheorghe a fost întrerupt: „Dacă noi suntem penalizați, să fie și organizatorul penalizat”

Meciul de pe arena din Sf. Gheorghe a fost întrerupt definitiv, în minutul 26, de către centralul Andrei Chivulete, după ce fanii oltenilor au avut scandări xenofobe.

Imediat după terminarea partidei, Marcel Pușcaș a intervenit și a dezvăluit că și echipa gazdă ar trebui penalizată.

Mai mult, oficialul celor de la FC U Craiova 1948 este de părere că și echipa sa ar trebui să primească puncte în plus, din cauza scandărilor din meciurile anterioare.

„Am văzut un exces de zel ieșit din comun, atât din persoana arbitrilor, cât și din partea observatorilor. Pentru că atitudinea suporterilor este aceeași, că e Rapid, FCSB, Petrolul. Directiva este să se ia un exemplu, dar ce ne facem cu soluția intermediară.

Nu agreăm asemenea manifestări, dar există soluții în care nu trebuie să se oprească jocul. Dacă ne luăm după regulament are dreptate, dar s-a mai întâmplat și în alte cazuri.

Când se spune «M..e la olteni», e rasism? De ce nu se întrerup jocurile? Deci nu există meci… În fiecare meci, galeriile strigă una la cealaltă.

Organizatorul trebuia să ia măsuri, noi nu suntem organizatorul, nu noi am dat biletele suporterilor, deci nu aveam obligația.

Ce vină au jucătorii și clasamentul cu scandările suporterilor. Organizatorii trebuie să ia măsuri, nu am văzut un om de ordine. Sepsi e cel puțin de vină, dacă noi suntem penalizați, să fie și organizatorul penalizat.

Un club nu se ocupă cu educarea suporterilor. Nu spun să se înjure, dar atunci și la scandările împotriva noastră trebuie să se ia măsuri.

Eu cunosc limba maghiară și am auzit injurii la adresa noastră, însă arbitrul nu cunoaște limba, nici observatorul, ei cunosc doar limba română și au auzit injuriile noastre. Vom merge cu probe și vom căuta și din meciurile trecute. Dacă eu sunt penalizat cu 3 puncte, vreau și eu alte 18 puncte pentru că s-a striga «M..e la olteni». Dacă se iau măsuri aici, să se ia măsuri și noi când am fost înjurați ca olteni”, a spus Marcel Pușcaș la Digi Sport.

(Sursă foto: Inquam Photos / Alex Nicodim)
Publicat: 29 01. 2023, 18:42
Actualizat: 29 01. 2023, 22:30