Managerul de la arena Arcul de Triumf, replică pentru Alin Petrache la scandalul FCSB – Dinamo! „La noi se merge pe o singură deviză: sportul, prioritate națională și este loc sub soare pentru toată lumea” | EXCLUSIV

Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, a luat „foc” când a aflat vineri dimineață că Stadionul „Arcul de Triumf” a fost închiriat de FCSB pentru meciul cu Dinamo.

Managerul de la arena Arcul de Triumf, replică pentru Alin Petrache după scandalul dinainte de FCSB – Dinamo! „La noi se merge pe o singură deviză: sportul, prioritate națională”

„Nu-mi fac eu programul după cum vrea Gigi Becali! Vineri ne antrenăm la 11:00, nu mă interesează de niciun FCSB”, i-ar fi transmis Alin Petrache, pe un ton nervos, lui Radu Popa, șeful Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”.

Radu Popa a reacționat prompt, la 24 de ore după afirmațiile fostului rugbist.

„Știu că s-a creat multă controversă în jurul acestui derby și chiar dacă se joacă pe Stadionul Arcul de Triumf, un stadion cochet, e adevărat cu o capacitate mai mică decât numărul de suporteri care vin la un altfel de meci, vreau să stăm departe de tot ceea ce nu ține de sport.

Zilnic Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf primește solicitări de închiriere a stadionului, a sălii de conferință. Am găzduit competiții din aproape toate sporturile: de la fotbal la oină. La noi s-au ținut și evenimente umanitare, conferințe sportive, cantonamente, totul în baza unei cereri.

La fel s-a întâmplat și în acest caz. Am primit o solicitare, am trimis-o spre analiză echipei și s-a dat un răspuns pozitiv pentru că în acel interval stadionul era liber și pentru că solicitantul, respectiv FCSB, a acceptat toate condițiile impuse (asigurare, plata înainte de meci).

Radu Popa: Găsim soluții prin care sportul să devină încet, dar sigur, prioritate națională

La noi se merge pe o singură deviză: sportul, prioritate națională și considerăm că este loc sub soare pentru toată lumea. În plus, și cu acest meci, să nu uităm un lucru important, se aduc bani la buget.

Eu sunt managerul acestui complex și datoria mea este de a pune sportul pe primul loc, cu toate ramurile lui, și de a exploata această arenă nouă la capacitatea ei, realizând veniturile necesare întreținerii acesteia

Deciziile și declarațiilor altora nu le comentez. Cred însă că vorbind, comunicând, găsim soluții prin care sportul să devină încet, dar sigur, prioritate națională.

La tot ceea ce se întâmplă acum se potrivește perfect citatul – ”Sportul te învață să ai caracter, te învață să joci după reguli, te învață să știi ce înseamnă să câștigi și să pierzi – te învață ce este viața.”Dacă înțelegem ce vrea să spună, înțelegem cu adevărat ce înseamnă sportul.

Să nu uităm și că sportul trebuie să fie fair-play, iar de această arenă nouă trebuie să beneficieze toate sporturile, toți sportivii și suporteri indiferent de echipa cu care țin”, a declarat Radu Popa în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 22 07. 2023, 18:11