Lovitură dată de FCSB de nicăieri! Gigi Becali va fi năucit de fotbalistul pe care Meme Stoica l-a promovat: „Nu știe nimeni de unde a apărut! Face 18 ani, e inimaginabil de bun”

Marian Cosmin Obedeanu si George Gogescu in meciul de fotbal dintre FC Botosani si FCSB, contand pentru Cupa Romaniei Betano, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, luni 8 decembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Meme Stoica a promovat un tânăr fotbalist de la academia deținută de Gigi Becali, iar acesta este sigur că jucătorul o să îl cucerească imediat pe latifundiarul din Pipera.

Lovitură dată de FCSB de nicăieri! Gigi Becali va fi năucit de fotbalistul pe care Meme Stoica l-a promovat

George Gogescu (17 ani) este pariul lui Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, după ce tânărul fotbalist a fost luat de Elias Charalambous în stagiul de pregătire al vicecampioanei României din Olanda.

Înainte ca fotbalistul să facă deplasarea în Olanda alături de echipa mare a celor de la FCSB, oficialii formației patronate de Gigi Becali se gândeau să îl cedeze sub formă de împrumut, dar lucrurile s-au schimbat radical.

George Gogescu, mijlocașul defensiv al academiei roș-albaștrilor, a impresionat în stagiul de pregătire din Olanda, astfel că va rămâne sub comanda lui Elias Charalambous la vicecampioana României.

Cred că Gogescu va rămâne la noi și va fi titular în Liga 1. Pur și simplu ne-a dat peste cap pe toți, inclusiv seniorii au spus: «De unde a putut să apară?». E atât de bun! În august face 18 ani, este inimaginabil” a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

George Gogescu l-a impresionat pe Meme în cantonamentul din Olanda

Nu este prima dată când Meme Stoica îl laudă pe George Gogescu. Pe 7 iulie, după revenirea echipei roș-albastre din Olanda, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, l-a ridicat în slăvi pe fotbalistul în vârstă de 17 ani.

„Am avut o surpriză foarte plăcută cu Gogescu, el a fost folosit și cu Anderlecht, și cu PAOK. Foarte bun, foarte, foarte serios. Gogescu arată foarte, foarte bine. O să vedem ce facem cu el. 2005, anul lui, e un an care se caută mult pentru cluburile din Liga 2”, spunea Meme Stoica la începutul lunii iulie.

George Gogescu împlinește pe 27 august 2005 vârsta de 18 ani. Acesta evoluează pe postul de mijlocaș defensiv, are 1.76 metri, 65 de kilograme, iar piciorul său de bază este dreptul.

George Gogescu s-a aflat pe lista celor opt tineri jucători care au făcut vizita medicală alături de FCSB la începutul sezonului 2023-2024, alături de L. Ciobanu, L. Vlăsceanu, M. Manolache, R. Pădurariu,  D. Popa, M. Toma și L. Ilie.

Publicat: 25 07. 2023, 09:41
Actualizat: 25 07. 2023, 09:45