Lobby la Gigi Becali pentru fotbalistul de 2.000.000 de euro, „dispărut” de la FCSB: „Să joace mai mult”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Gabriel Glăvan, fost director sportiv al lui Dinamo București, îl cere pe Dennis Politic pe teren la FCSB.

În această vară, Gigi Becali a forțat o tranzacție importantă pentru campionatul intern. Dennis Politic își dorea transferul la FCSB, iar Alexandru Musi a fost îndepărtat de conducerea clubului „roș-albastru”. „Câinii” au mai primit aproape un milion de euro în conturi, iar mutarea s-a dovedit a fi una de bun augur pentru dinamoviști.

Fostul director sportiv al lui Dinamo, lobby pentru Dennis Politic la FCSB

Fostul oficial al „câinilor” este de părere că Dennis Politic îl poate ajuta pe Gigi Becali să-și îndeplinească obiectivele, dacă va avea încredere în el.

„(n.r. – legat de schimbul Musi – Politic) Dinamo a ieșit câștigată, cu siguranță. Cred că și FCSB ar ieși câștigată dacă ar profita de pe urma acestui schimb și Politic să joace mai mult. E un jucător valoros, din punctul meu de vedere”, a spus Glăvan, conform Sport.ro.

De la sosirea la FCSB, Dennis Politic a jucat în 22 de partide, de cele mai multe ori intrând de pe banca de rezerve. Fotbalistul campioanei Superligii a marcat doar trei goluri, iar prestațiile sale au fost șterse.

În comparație cu sezonul trecut, Dennis Politic se află într-o formă mult mai slabă. Pe vremea când evolua pentru Dinamo, acesta strânsese 27 de partide, în care a punctat de șase ori și a oferit două pase decisive. În prezent, Politic a pierdut și contactul cu echipa națională.

Gigi Becali: „Încă mai cred în el”

Gigi Becali a dezvăluit că Dennis Politic nu va pleca, după ce anunțase în ultimele săptămâni că fotbalistul intrase pe lista neagră. Latifundiarul din Pipera s-a răzgândit și este intrigat de faptul că jucătorul acuză dureri, deși staff-ul medical nu a identificat nicio problemă clară.

„Încă mai cred în el, stai să vedem. Acum cică-l doare. Doctorii spun că n-are nimic”, a declarat Becali, potrivit Fanatik.

„Politic, de câteva etape, acuză dureri. N-a ieșit nimic la teste. A făcut RMN peste RMN, dar nu par a avea modificări, dar acuză dureri. Nu apar modificări, dar el acuză dureri!”, a spus Mihai Stoica, conform Digi Sport.

Publicat: 17 12. 2025, 15:22
Actualizat: 17 12. 2025, 16:38