Leo Grozavu nu a glumit: lista jucătorilor care vor fi dați afară de la Poli Iași după eșecul cu FCSB

Poli Iași va avea o iarnă agitată! Echipa lui Leo Grozavu a încheiat anul pe un loc modest 14, cu doar 23 de puncte, iar oficialii clubului sunt nevoiți să remanieze masiv lotul pentru a evita orice emoții legate de retrogradare.

Lista jucătorilor care vor fi dați afară de la Poli Iași

După eșecul cu FCSB, scor 1-3, antrenorul Leo Grozavu i-a criticat dur pe unii jucători de-ai săi pentru faptul că nu s-au mai antrenat cum trebuie în ultima perioadă.

Printre cei vizați s-au numărat Andrei Ciobanu, jucător împrumutat de la Rapid, dar și Claudiu Belu-Iordache, ambii fiind lăsați în afara lotului la partida cu FCSB.

Firesc, atât Ciobanu, cât și Belu-Iordache se regăsesc pe lista neagră, iar clubul va încerca să se despartă de cei doi în această iarnă.

Samayoa, cu evoluții foarte slabe în ultima perioadă, nu are nici el locul asigurat

De asemenea, pe picior de plecare mai sunt atacantul Jakub Vojtus, absent de o bună perioadă din lotul Iașiului, din motive medicale, mijlocașul Cătălin Itu, dar și veteranul Gabriel Vașvari, scos de pe lista A în prima parte a campionatului. De asemenea, stoperul guatemalez Nicolas Samayoa nu se simte nici el foarte confortabil, în condițiile în care ultimele evoluții ale sale la Poli au fost dezastruoase.

Pe lista plecărilor de la Poli Iași ar putea apărea și tânărul Antonio Dumitru, care ar putea fi împrumutat la Liga 2, dar și portarul Risto Jankov, a treia opțiune pentru acest post. În schimb, Iașiul va trebui să aducă jucători pe fiecare post.

Publicat: 20 12. 2023, 11:59