Laurențiu Reghecampf, despre momentul în care Gigi Becali s-a băgat peste el la echipă în timpul unui meci: „Am avut o reacție urâtă”

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 4 poze

Laurențiu Reghecampf (49 de ani), fost antrenor la FCSB în perioadele 2012-2014 și 2015-2017, a rememorat momentul în care Gigi Becali (67) s-a băgat peste el la echipă în timpul unui meci.

Antrenorul nu a detaliat episodul pe larg, însă a mărturisit că a fost profund deranjat de solicitarea miliardarului din Pipera și în replică a avut „o reacție urâtă”.

Gigi Becali era mai temperat în acțiuni pe vremea lui Laurențiu Reghecmapf. O singură dată a intervenit la echipă în timpul unui meci

FCSB a pierdut și returul cu Shkendija, scor 1-2 pe Arena Națională, astfel că a părăsit preliminariile Ligii Campionilor încă din turul doi.

Eșecul a provocat o mulțime de discuții în spațiul public, mai ales că Gigi Becali și-a asumat, într-o oarecare măsură, deciziile tactice din timpul jocului: „Am greșit eu schimbările”, a spus patronul FCSB, înainte de a detalia modificările pe care le-a ordonat.

Reacția lui Gigi Becali nu este surprinzătoare, având în vedere că afaceristul a mai recunoscut și cu alte ocazii că el este cel care comandă schimbările din fața televizorului.

Însă, pus în postura de a comenta acest subiect, Laurențiu Reghecampf a sugerat că Gigi Becali nu era chiar atât de implicat la echipă în mandatele sale. Concret, antrenorul a spus că o singură dată a primit ordin de a schimba în timpul unui meci, iar atunci a răspuns cu „o reacție urâtă”. În rest, Gigi Becali și Laurențiu Reghecampf cădeau de acord în privința echipei la ședințele pe care le organizau înainte de meciuri:

Un an de zile nu am avut posibilitatea să avem relații foarte apropiate, pentru că el nu era pe lângă noi. Când era cu noi, întotdeauna aveam ședințe. Jumătate din ziua mea erau ședințe cu patronul echipei. Vorbeam despre toate posibilitățile care erau. Ce schimbăm, pe cine schimbăm. Așa cum îl știți și îl vedeți, are anumite momente când i se pune pata pe un anumit jucător. Trebuia să facem în așa fel încât să îl facem să înțeleagă că jucătorul ăla ne poate ajuta cumva, cândva. Depinde de la om la om. Fiecare om are talentul lui și fiecare om poate să aibă un dialog cu patronul. Pentru că în fotbal, nu doar la Steaua (n.r. – FCSB), se întâmplă lucrul ăsta. Șumi (n.r. – Șumudică) a antrenat în tot felul de țări și în Arabia. Problemele astea le ai zi de zi. Trebuie să fii foarte maleabil, să încerci să îi faci să înțeleagă anumite lucruri. Mai ales că de multe ori trebuie să faci strategii. Asta este viața noastră, nu ai ce să faci.
A fost o singură dată când a intervenit în timpul meciului. Am avut o reacție care a fost urâtă”, a declarat Laurențiu Reghecampf, pentru Fanatik.

Episodul respectiv a dus la o răcire a relațiilor între Gigi Becali și Laurențiu Reghecmapf

În continuare, Reghecampf a prezentat câteva mici amănunte despre episodul respectiv, despre care spune că s-a petrecut în timpul unui duel din cupele europene:

De aici au început problemele dintre noi și lucrurile acestea. Era un meci din cupele europene. A venit MM la mine, mi-a zis ceva și ne-am ciondănit puțin pe margine. Nu aș spune că a apărut o răceală. El mi-a spus punctul lui de vedere: «Eu decid atât timp cât eu bag bani la echipă și eu fac investițiile astea. Dacă vrei să decizi, bagă bani cu mine și decizi și tu!». Trebuie să respecți lucrul acesta. Eu nu mă cert cu nimeni. Eu nu am cum să mă cert cu oamenii cu care am făcut rezultate foarte mari. Mai bine mă retrag. Cere lucrul ăsta, vrea lucrul ăsta. Poate să îl facă. Eu nu spun că e sau nu greșit. E treaba lor. Fiecare om are modul lui de a lucra”, a completat Reghecampf.

În cele din urmă, antrenorul a lăsat de înțeles că și-a făcut bagajele și a plecat de bună voie de la echipă:

Eu unul nu l-am acceptat. Adică pot să accept foarte multe lucruri. Să avem discuții în fiecare zi. Să discutăm de toți jucătorii. Poate să spună că nu joacă ăla sau ăla. Ok, e echipa lui! Nu ai cum să contrazici omul care îți bagă banii. Dar cred eu că în alea 90 de minute este fix problema antrenorului, pentru că el se lovește de problemele săptămânale, de problemele cu jucătorii, știe exact cum sunt jucătorii pregătiți pentru meciul respectiv”, a adăugat Laurențiu Reghecampf.

Publicat: 01 08. 2025, 16:08
Actualizat: 01 08. 2025, 18:08