Kyros Vassaras, șeful CCA, le dă dreptate celor de la Rapid! „VAR a intervenit greşit”. Care era decizia corectă

Kyros Vassaras, șeful CCA, le dă dreptate celor de la Rapid! „VAR a intervenit greşit”. Care era decizia corectă
Vezi galeria foto - 5 poze

Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a analizat fazele în care a intervenit VAR în Superliga și a anunțat că anularea unui gol a celor de la Rapid în meciul cu Chindia Târgovişte a fost greșită.

Faza respectivă a avut loc în minutul 19 al meciului Chindia Târgovişte – Rapid, scor 2-1.

Atunci echipa din Târgoviște conducea cu 1-0, dar Alexandru Albu a egalat, după un corner.

Kyros Vassaras, șeful CCA, le dă dreptate celor de la Rapid! „VAR a intervenit greşit”. Care era decizia corectă

FRF.tv arată că: „Vassaras a prezentat modul în care a fost aplicat protocolul VAR în diferite situații: acordarea sau nu a unei lovituri de pedeapsă, validarea sau nu a unui gol, locul comiterii unei abateri (în afara sau în interiorul suprafeței de pedeapsă), sancționarea cu cartonaș roșu, nu în urma unui al doilea avertisment”.

Dan Șucu a reacționat împotriva arbitrajelor aplicate celor de la Rapid.

„După o lovitură de colţ mingea intră în poarta atinsă de un atacant, care nu se află în poziţie de ofsaid. Arbitrul şi asistentul validează golul, iar VAR verifică faza, ca în orice caz de gol marcat. Se identifică un alt atacant care se afla în poziţie de ofsaid când mingea a fost jucată de către coechipierul care a marcat. În opinia VAR acest jucător atinge fundaşul în momentul în care mingea se află în interiorul suprafeţei de pedeapsă, înainte ca golul să fie marcat şi există un impact asupra apărătorului respectiv pentru că putea salva mingea.

VAR sugerează o interpretare a arbitrului din teren pentru această fază. Arbitrul analizează incidentul, iar VAR oferă opiniile care l-au ghidat pentru o decizie din teren pentru ofsaid. Arbitrul decide greşit să schimbe decizia iniţială pentru gol, afişând semnalul TV, şi apoi acordă o lovitură indirectă pentru ofsaid şi anulează golul. CCA consideră că decizia finală este greşită, iar decizia corectă era ca golul să fie validat. Arbitrul şi asistentul au decis iniţial corect pentru un gol valid. VAR a intervenit greşit pentru că nu există o eroare clară şi evidentă a echipei de arbitraj pe terenul de joc”, a declarat preşedintele CCA.

Publicat: 11 10. 2022, 15:33