Koljic vs FCSB: 2-2. Rapid a egalat pe final, bosniacul-giuleștean a fost imperial. Cronică de Cătălin Mureșanu

Sursa FOTO- Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid smulge egalul după un final în care Elvir Koljic a fost uluitor. FCSB a fost echipa mai matură, a condus cu 2-0 până în minutul 83, însă a pierdut victoria după dubla de efect a bosniacului.

FCSB- Koljic 2-2. Introdus de Gâlcă în repriza secundă, Koljic a salvat punctul pentru Rapid

„M-am trezit de dimineață, mi-am dat seama că e meci, mi-am luat șapca și fularul și-am dat fuga pe Giulești. Azi, unii au scos Giuleștiul din cântec. „Cel mai frumos loc de pe pământ” a rămas pustiu. Din spirit mercantil și sub paravanul explicației că pe Arena Națională pot veni mai mulți fani, șefii Rapidului, echipa care este „peste tot acasă”, au ales să joace contra rivalilor pe arena în care rivalii de la FCSB sunt, de obicei, gazde.

Costel Gâlcă, antrenorul care păstrează Rapidul neînvins în acest princeps de campionat – faceți o paralelă cu startul lui Lenon din sezonul trecut, când după șase runde Giuleștiul nu aflase gustul victoriei-, trăiește din seva celor trei trofee câștigate cu FCSB. Titlul, Cupa României și Cupa Ligii. Au trecut 10 ani de la acel moment și, între timp, fostul jucător din Ghencea a înțeles „sensul vieții”. În Evul Mediu al fotbalului românesc, unii l-ar fi pus să sărute steagul. Dar Giuleștiul s-a corporatizat. Singurul care a rămas la fel este Gigi Becali. În continuare un misit care validează „fascinația puterii”.

Formația antrenată de cuplul Charalambous- Pintilii și asamblată de Becali vine după trei înfrângeri sudate în Superliga și, înainte de meci, a alunecat în crevasa locurilor de baraj. Clasamentul nu e copt, în timp ce patronul rostește pretenții de vindecare: „Echipa își va reveni când se vor întoarce Tănase și Olaru”. Ambii sunt titulari. Grahovac e fundaș dreapta, Bîrligea, Chiricheș, Miculescu, Cisotti rezerve. Șut nu e deloc. Moralul pare peticit după calificarea cu Drita de la mijlocul săptămânii. Un simplu plasture peste rana deschisă lăsată de Shkëndija.

FCSB, start perfect. Deschidere de scor prin fotbalistul demantelat de Becali 

Roș-albaștrii încep perfect și, după un corner, Ngezana ratează execuția dintr-o poziție ideală. Balonul se prinde rost de assist, se scurge la Lixandru, iar indezirabilul fotbalist scoate capul din lista neagră a lui Becali, împușcă mingea cu fruntea, de pe picioare, în bolta porții și deschide sorul. 1-0 pentru campioană. La FCSB e rost de hore, rapidiștii par stânjeniți. Încearcă o construcție migăloasă dar, de fiecare dată, sfârșesc în plasa roș-albastră întinsă între jumătatea terenului și careul de 16 metri.

Mihai Daniel Lixandru marchează un gol în poarta lui Franz Stolz in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 17 august 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Rapid, potop de cornere, niciun șut pe poartă în prima repriză 

Elevii lui Gâlcă încearcă să speculeze din rafala cornerelor înșirată de la ambele steaguri, însă oportunitățile sunt firave. Popescu și Ngezana au armatura bună și resping, la foc automat, ploaia centrărilor adverse. Repriza se scurge în contul campionei, în timp ce Rapidul e șubred în flancuri și fără substanță în avanposturi. Dobre a încercat, însă nu s-a evidențiat, Hazrollaj a rămas invizibil, Baroan, fără baloane, a fost transformat într-un ilustru anonim. Fără șut pe poartă în primele 45 de minute, vișiniii duc o luptă împleticită în jumătatea adversă. Macină cornere (7 în dreptul lor în prima parte), din care nu iese nici măcar o scamă de emoție. Fără să strălucească, FCSB câștigă prima parte, în timp ce Gâlcă trebuie să umble, între reprize, la reglaje. Rapidul a fost galfăd.

Însă tot Gigi Becali este cel care schimbă. Popescu, Olaru și Politic rămân la cabine, intră Cisotti, Alhassan și Bîrligea. Iar ultimul umblă, imediat, la sistolicele fanilor. Pasă în spatele lui Ciobotariu, mingea finisată, printre picioarele fundașului pentru șut și, fără ezitare, trasorul prinde poarta și este respins în corner de Stolz.

Siyabonga Ngezana se bucură dupa un gol marcat in poarta lui Franz Stolz in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 17 august 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Becali mută, FCSB se desprinde. Bîrligea e letal între Kramer și Ciobotariu 

Plombată cu „titularii” de pe bancă, FCSB are, în continuare, șansa să erupă pe tabelă. Lixandru speculează o parcelă de șut, calculează pașii și trage puțin pe lângă de la 25 de metri. Peluza oftează și Lixandru recidivează. De data asta în brațele lui Stolz. Răspunde Dobre cu un șut ferm. Târnovanu e felină și respinge peste transversală. Iar Gâlcă ia, în felul lui de stâncă, atitudine.

Declarat nul timp de peste 50 de minute, kosovarul Hazrollaj este schimbat. Iese și Gojkovic și intră Koljic și Petrila. Degeaba! Alhasaan urcă pe o zonă pustie în terenul advers după o deviere fermecătoare a lui Tănase, pasează lui Bîrligea și atacantul percutează, din nou, perfect. L-a făcut față- verso pe Kramer, a tras fără să ezite, iar balonul, deviat de Ciobotariu, care a încercat să se facă pătură pentru a bloca, l-a păcălit pe Stolz și a poposit în plasă. 2-0. Rapidul zace în propria neputință. Și totuși tresare. Dobre centrează perfect, Koljic se arcuiește cu fruntea peste minge, Târnovanu e pironit pe linie, dar balonul ocolește, la o palmă, stâlpul din dreapta.

George Daniel Bîrligea se bucură dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 17 august 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mai un sfert de oră și rapidiștii rămân hazardați, nelegați, în timp ce FCSB joacă direct, fără ezitare, spre poarta lui Stolz. Din samba tobelor giuleștene se schimbă vibrația vișiniilor din teren. „Hai, Rapid! Hai Rapid”. Ngezana trimite, brutal, în transversală, iar Rapidul scapă de un scor care ar fi usturat orgoliul fanilor. Și renaște din toate sechelele meciului!

Elvir Koljic se bucură dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 17 august 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Koljic salvează Rapidul cu o dublă în final. Rapidul obține un punct în prelungiri

Elevii lui prind puls când Koljic are un gest tehnic de briliant: preia în marcajul lui Ngezana, protejează ca un pivot veritabil și reia cu un călcâi de rafinament pentru a flamba finalul de joc. 2-1. Între peluză și tribuna a II-a ecoul împletește un singur glas. Feroviarii se aruncă peste adversar, mingea este furată de Borza din gheata lui Ngezana, urmează centrarea în gura porții, Târnovanu repinge în față, iar Koljic îmbracă mundirul de erou. Preia mingea pe burtă și aproape intră cu ea în poartă. 2-2! Cine mai credea? Poate somnolentul Ngezana! Rapid, o echipă impotentă ofensiv peste 80 de minute, smulge un punct dintr-un iureș comandat din revolta bosniacului adus de la Universitatea Craiova. Cu șansă și nebunie, giuleștenii rămân neînvinși în Superliga. La capătul unui meci pe care l-a controlat tactic, FCSB pierde două puncte imense după ce s-a relaxat inexplicabil pe final.

Publicat: 17 08. 2025, 23:41
Actualizat: 18 08. 2025, 00:52