Junior Morais, informații despre accidentarea suferită: „Un pic de ruptură!”. Ce spune despre meciul Rapid – FC Argeș

Morais Junior Iraneuton Sousa si Horatiu Razvan Covaci in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Gaz Metan Medias, contand pentru Play out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, luni 18 aprilie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Junior Morais (36 de ani) i-a asigurat pe suporteri, înainte de Rapid – FC Argeș, că problemele sale medicale sunt aproape de a fi rezolvate.

Rapid dă piept cu FC Argeș în etapa cu numărul 4 din Superliga, iar fundașul lateral Junior Morais a prefațat întâlnirea care îi poate duce pe giuleșteni, cel puțin până duminică, pe primul loc al clasamentului.

Brazilianul le-a dat asigurări suporterilor de lângă Podul Grant că accidentarea nu îi mai dă mari bătăi de cap, astfel că în curând va fi sută la sută apt.

Junior Morais, informații despre accidentarea suferită: „A fost un pic de ruptură!”

Brazilianul Junior Morais a vorbit despre situația lui medicală și a menționat că a fost vorba despre o ruptură musculară, situație pe care, însă, a reușit să o depășească.

„Da, sunt bine, m-am pregătit bine pentru noul sezon şi pot să alerg. Până acum, echipa a făcut trei meciuri foarte bune şi mă bucur că pot să alerg aşa. E bine că mă pregătesc bine. E sezon nou, am încredere în staff, echipă şi cred că va fi un an foarte bun. Îmi place fotbalul şi mă bucur foarte mult în fiecare zi că vin la antrenament şi când ajung la meci încerc să dau totul.

(n.r. despre postul de fundaş dreapta) Nu e greu aşa, e pe partea cealaltă, până acum m-am descurcat foarte bine. Mister mi-a cerut să joc acolo şi mă bucur că pot să ajut echipa pe orice parte de teren.

(n.r. că a jucat accidentat) A fost un pic de ruptură, dar uşor, uşor trece. Bine că am putut să ajut echipa.

Da, m-am răzgândit şi cred că am făcut foarte bine să nu mă las, să mai încerc un an, să pot să ajut echipa. Vedem la finalul sezonului. Să ajung bine, sănătos şi mai joc un an sau doi”, a spu Junior Morais, potrivit Orange Sport.

Brazilianul s-a declarat încrezător înainte de Rapid – FC Argeș, meci în care spune că giuleștenii vor avea avantajul terenului propriu grație suporterilor.

„Cu siguranţă va fi un meci foarte greu, cum au fost şi astea trei etape, dar jucăm acasă şi încercăm să dăm tot pe teren, să ieşim cu un rezultat pozitiv.

E o echipă foarte bună, trebuie să avem acea concentrare pentru meci”, a mai spus Junior Morais.

Publicat: 06 08. 2022, 18:08