Jucătorul care i-a atras atenția lui Dorinel Munteanu în Oțelul Galați – U Cluj: „A făcut diferența!”. Excplicațiile antrenorului după al patrulea egal în cinci meciuri

Dorinel Ionel Munteanu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Otelul Galati si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, sambata 29 iulie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dorinel Munteanu a reacționat după ce Oțelul Galați a remizat din nou în Superliga, pentru a patra oară în acest sezon, 1-1 cu U Cluj.

Dunărenii au condus grație golului marcat de Alexandru Pop, dar s-au văzut egalați în minutul 90, când Dan Nistor a transformat lovitura de la 11 metri acordată de arbitrul Horia Mladinovici.

Dorinel Munteanu crede că elevii săi au pierdut din nou victoria pe final, așa cum s-a întâmplat și la meciul cu Sepsi, 1-1, deoarece s-au obișnuit din Liga 2 ca atunci când conduc cu 1-0 să obțină și succesul.

Jucătorul care i-a atras atenția lui Dorinel Munteanu în Oțelul Galați – U Cluj: „A făcut diferența!”. Excplicațiile antrenorului după al patrulea egal în cinci meciuri

Dorinel Munteanu a spus despre Alexandru Pop, care a deschis scorul în meciul Oțelul Galați – U Cluj, că a făcut diferența, dar recunoaște că are așteptări mai multe atât de la el, cât și de la ceilalți fotbaliști ai săi.

„Rezultatul nu ne avantajează, jocul m-a satisfăcut în mare parte. A fost același scenariu, am condus cu 1-0 și am luat un gol stupid, din penalty, dar dintr-o greșeală copilărească.

Nu pot să trec peste… Același scenariu ca la Sepsi, cu schimbările pe care le-am făcut, parțial m-au mulțumit. Trebuie să am o discuție cu jucătorii, deși am avut și săptămâna asta, pentru că pierdem puncte degeaba. Este păcat de efortul lor. Pot să-i felicit pentru efort, pentru determinare.

Universitatea Cluj nu ne-a pus nicio problemă, dar am făcut noi pasul înapoi și a venit acea greșeală. Nu sunt mulțumit, dar trebuie să mergem înainte și poate în curând va veni și victoria.

Am avut ocazii să marcăm, dar trebuia să menținem acel rezultat. Adversarul nu ne-a pus probleme și pe o deviere a ieșit penalty.

Îmi pare rău că nu le-am făcut cadou suporterilor cele trei puncte. Voi trage concluziile și vom face o echipă bună, competitivă. În primul rând trebuie să corectăm greșelile noastre.

(n.r. despre Alexandru Pop) A făcut diferența, adică a marcat. Asta e meseria lui, să marcheze. Îl felicit, dar vreau mai mult de la el. Toți jucătorii mei pot mai mult”, a declarat Dorinel Munteanu, după Oțelul Galați – U Cluj.

Publicat: 12 08. 2023, 21:40
Actualizat: 12 08. 2023, 22:00