Jucătorul care a cedat din cauza lui Gigi Becali. „A plâns în vestiar! Nu ai cum, te afectează!”

Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Risto Radunovic si Andrea Compagno in meciul de fotbal dintre FCSB si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 12 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Pintilii (38 de ani), antrenorul de facto de la FCSB, a dezvăluit că un jucător a cedat din cauza lui Gigi Becali (64 de ani).

Jucătorul care a cedat din cauza lui Gigi Becali! A început să plângă în vestiarul lui FCSB

Gigi Becali este cunoscut pentru reacțiile dure pe care le are la adresa jucătorilor de la FCSB după un joc mai slab, iar criticile afaceristului din Pipera și-au pus amprenta asupra fotbaliștilor săi.

Mihai Pintilii a vobit în cadrul podcastului  ”Victory Extra Time” despre reacțiile dure ale lui Gigi Becali, iar acesta a dezvăluit că Dragoș Nedelcu, fostul jucător al vicecampioanei României, a izbucnit în plâns după ce a fost criticat de patronul lui FCSB.

„Au fost momente când nea Gigi i-a criticat la televizor (n.r. pe jucătorii FCSB-ului). I-am chemat, am vorbit cu ei, încercam să le ridic moralul. Oaidă e ultimul pe care l-am luat deoparte. E un copil senzațional. Dragoș Nedelcu a plâns în vestiar. Nu ai cum, te afectează (n.r. criticile). Nu ține de mine”, a spus Mihai Pintilii pentru sursa citată mai sus.

Dragoș Nedelcu a revenit la echipa lui Gică Hagi în vara lui 2022

Dragoș Nedelcu (26 de ani) a fost cedat definitiv la Farul Constanța în iulie 2022, după ce din februarie până în iunie a fost împrumutat de echipa lui Gigi Becali la formația lui Gică Hagi.

Dragoș Nedelcu a început fotbalul la juniorii echipei lui Gică Hagi, iar în iulie 2014 a făcut pasul către formația din prima ligă. A stat trei ani la FC Viitorul, iar apoi a fost vândut pentru 2,13 milioane de euro la FCSB. A jucat pentru vicecampioana României în 79 de meciuri, a dat două goluri și a oferit două pase decisive, iar în iulie 2021 a fost împrumutat la Fortuna Dusseldorf, însă nu a reușit să se impună în Germania.

A stat la Fortuna Dusseldorf din iulie 2021 până în februarie 2022, după care a semnat cu Farul Constanța. În sezonul actual, Dragoș Nedelcu a jucat în 20 de meciuri, dintre care 19 în Superliga și unul în Cupa României, și a dat două pase decisive.

  • 600.000 de euro este cota lui Dragoș Nedelcu, conform transfermarkt.com
  • 2 goluri și 2 assisturi are Dragoș Nedelcu în cele 79 de meciuri jucate pentru vicecampioana României
  • 6 selecții are Dragoș Nedelcu la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 15 noiembrie 2016 într-un meci amical pierdut cu Rusia, scor 1-0
Publicat: 14 03. 2023, 13:31