Jayson Papeau, luat prin surprindere de fanii Rapidului! Cum a fost primit în Giulești, înaintea meciului cu Unirea Slobozia

Fanii Rapidului nu l-au uitat pe Jayson Papeau și jucătorul a fost surprins când a văzut cum a fost primit înainte de Rapid – Unirea Slobozia.

Jayson Papeau a revenit în România în această toamnă, dar nu la Rapid așa cum și-ar fi dorit, ci la Unirea Slobozia. În această seară, francezul evoluează împotriva fostei sale echipe. A avut parte de o primire călduroasă în Giulești, acolo unde a evoluat timp de aproape doi ani.

Jayson Papeau, primit cu aplauze în Giulești

Rapid primește vizita Unirii Slobozia în ultimul meci din etapa cu numărul 14 a Superligii. Giuleștenii au nevoie de o victorie pentru a rămâne aproape de liderul surpriză, FC Botoșani.

Jayson Papeau a fost vedeta serii atât la sosirea la stadion cât și atunci când a ieșit la încălzire. Fanii i-au întâmpinat pe giuleșteni când au coborât din autocar, dar au rămas câteva minute și atunci când a sosit autocarul Unirii Slobozia.

Fanii i-au strigat „Papeau, Papeau, te iubim”, iar jucătorul i-a salutat când a coborât din autocar.

De asemenea, giuleștenii l-au aplaudat și când jucătorul a pătruns pe gazon, în semn de respect pentru perioada petrecută în tricoul alb-vișiniu.

Ce va face dacă va marca împotriva echipei sale: „Veți vedea”

Jayson Papeau a evoluat într-un singur meci de la revenirea în Superliga. Are ocazia să marcheze împotriva fostei sale echipe, dar nu a anunțat cum va reacționa, ci vrea să fie o surpriză.

„Va fi un meci greu. Rapid e pe primul loc în clasament (alături de Botoșani). Trebuie să luptăm ca și cu Craiova, cu același spirit, și trebuie să marcăm când avem șansa.

Primire ostilă? Nu cred, pentru că încă am o relație bună cu ei. Și primire călduroasă? Nu știu, vedem. Ei trebuie să susțină Rapid, nu pe mine! (n.r. despre bucuria la gol) Veți vedea când voi marca, va fi o surpriză!”, a declarat Papeau, pentru GSP.

Rapid îl transfera, în 2022, de la Warta Poznan. După doi ani petrecuți în Giulești a semnat cu Al-Makhiya, dar nu a rezistat decât câteva luni. După șapte luni în care și-a căutat echipă, mijlocașul a fost ofertat de Unirea Slobozia și a revenit în România.

În perioada petrecută la Rapid a bifat 66 de meciuri și a contribuit decisiv la 14 goluri.

Publicat: 27 10. 2025, 20:40
Actualizat: 27 10. 2025, 20:47