Jasmin Kurtic n-are teamă de FCSB: „Presiunea e aceeași”. Jucătorul Universității Craiova, convocat la naţionala Sloveniei

jasmin kurtic fcsb universitatea craiova
Vezi galeria foto - 5 poze

Deşi antrenorul Laurenţiu Reghecampf l-a avertizat că va fi o atmosferă incendiară în Ghencea, la derby-ul dintre FCSB şi Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la ora 21.45, slovenul Jasmin Kurtic nu resimte niciun fel de presiune înaintea duelului cu liderul campionatului şi spune că toţi colegii săi trebuie să reziste presiunii presupuse de lupta la titlu, dacă vor să-şi îndeplinească obiectivul.

Jasmin Kurtic n-are teamă de FCSB: „Presiunea e aceeași”

Fotbalistul cu aproape 300 de meciuri în Serie A a primit recent convocarea la naţionala Sloveniei, pentru care are 83 de selecţii şi 2 goluri, şi spune că se aştepta să fie chemat de selecţionerul Matjaz Kek, chiar dacă are foarte puţine meciuri în picioare de la revenirea pe teren după grava accidentare pe care a suferit-o.

De când a venit în România, Kurtic a observat un nivel bun al jucătorilor pe care i-a întâlnit în cele două jocuri în care a evoluat şi compară Universitatea Craiova, din punct de vedere al organizării clubului, cu Atalanta Bergamo, o altă formaţie la care Kurtic a jucat. 

 „Am avut de-a lungul carierei multe meciuri cu presiune, este un lucru normal în fotbal. Trebuie să ne descurcăm cu presiunea, până la urmă contează mai puțin dacă jucăm cu 30.000 de spectatori în tribună sau cu 5.000. Presiunea este aceeași în fotbal și trebuie să o gestionăm așa cum trebuie dacă vrei să câștigi ceva la nivel de echipă. Într-adevăr, când nu ai un titlu obținut de atâția ani, cum este cazul Craiovei, este o anumit stare, dar este și mai frumos când îl obții. Trebuie să ne gândim şi la sărbătoarea de 75 de ani a clubului nostru, este un moment special pentru noi toţi, sunt convins că vor fi mulţi fani în deplasare alături de noi şi încercăm să le facem o bucurie. Trebuie să ne facem jocul nostru, să luăm meci cu meci și să dăm totul. Am fost la multe cluburi foarte, foarte bine organizate, chiar aș vrea să spun că Universitatea Craiova este un club bine organizat din toate punctele de vedere. Dacă ar fi să compar cu o echipă la care am jucat, aș asemăna Craiova cu Atalanta. Cei de la Bergamo au o bază foarte bună de pregătire, metodologie și tehnici de antrenament asemănătoare cu cele de la Craiova.

Trebuie să învățăm să fim responsabili și uniți. Avem cu toții această obligație pe teren și acesta este lucrul care contează cel mai mult, trebuie să ne ajutăm unii pe alții, iar antrenorul îmi spune uneori să vorbesc cu echipa și să le transmit indicațiile. Am jucat de foarte multe ori împotriva echipei naționale a României și mi-am dat seama că naționala are jucători buni, de la calitate. Chiar și în cele două meciuri din campionat pe care le-am jucat în România am realizat că adversarii au jucători buni. Trebuie să fim o echipă unită din toate punctele de vedere ca și calitate de joc, forță fizică și trebuie să ne autodepășim.

Am jucat cu Alex Mitriță la PAOK, a fost primul care m-a contactat să vin la Craiova, nu știam foarte multe despre Craiova înainte să vin aici. Negocierile au mers foarte repede, eu sunt un soldat care trebuie să își ajute echipa, antrenorul și staff-ul tehnic. Asta este ce m-a determinat să vin. Nu m-a interesat neapărat oraşul în sine, m-a interesat echipa. Normal că mă aşteptam să fiu convocat la naţionala Sloveniei, pentru asta muncesc şi mă antrenez, dar deocamdată nu mă gândesc la echipa naţională, ci la meciul nostru cu FCSB”, a declarat Jasmin Kurtic.

Publicat: 01 09. 2023, 13:41