Istvan Kovacs, chemat la comisiile FRF după acuzațiile lui Gigi Becali! Răzvan Burleanu cere măsuri imediate în cazul arbitrului

Istvan Kovacs, arbitrul care a comis mai multe erori la meciul CFR Cluj – Petrolul, scor 1-0, a fost chemat să dea explicații la comisiile FRF.

Istvan Kovacs, chemat la comisiile FRF după acuzațiile lui Gigi Becali! Răzvan Burleanu cere măsuri imediate în cazul arbitrului

După ce a greșit la meciul CFR Cluj – Petrolul, scor 1-0, în favoarea fostei campioane a României, Gigi Becali a lansat un atac fără precedent la adresa „centralului” din Careu.

Dezvăluirile făcute de Gigi Becali în ceea ce îl privește pe arbitrul Istvan Kovacs au ajuns și la Răzvan Burleanu, iar președintele FRF a anunțat că „centralul” va da explicații în fața Comisiei de Disciplină în legătură cu relația pe care o are cu clubul deținut de Neluțu Varga.

„Am văzut chiar în aceste zile că cineva a citit de pe buzele lui Istvan Kovacs ce i-ar fi transmis unui alt arbitru. Imediat a apărut apoi înregistrarea, ceea ce este un element de apreciere, de transparență și cu siguranță Comisia de Arbitri o va face și în viitor, când vor exista astfel de cazuri sensibile.

Despre subiectul cu Istvan Kovacs și relațiile de la Cluj pot să vă spun că este un proces la Comisia de Disciplină. Mai este doar o chestiune de timp până când părțile vor fi invitate pentru a proba acuzațiile. Sunt sigur că se vor regla și aceste lucruri la nivelul comisiilor juridice”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Din 2014 până în prezent, ca președinte al FRF n-am făcut nicio delegare a niciunui arbitru de fotbal! N-am făcut nicio promovare! Nu m-am implicat la convocările echipei naționale. Dacă va fi să existe delegare la vreun anumit meci, e o întrebare la care președintele Comisiei de Arbitri trebuie să răspundă.

Din punctul meu de vedere, nu există nicio problemă ca Istvan Kovacs, care este arbitrul numărul unu în România, să poată fi delegat la orice meci din România!”, a mai spus șeful FRF.

Ce a spus Gigi Becali despre Istvan Kovacs

„Așa ceva… S-au mai văzut lucruri de când e VAR-ul, dar acum au fost două penalty-uri clare. A văzut când portarul, la Musi, vine și îl împiedică. Nu mai avea nevoie de VAR. Controla totul. 

În mod normal ar trebui acum să îți fie rușine să ieși pe stradă! Trebuie să ai tupeu să mai ieși pe stradă sau să mai pui fluierul în gură dacă ai și VAR și nu dai două penalty-uri. 

Nu am cuvinte să cataloghez ce a făcut el. Dacă se demonstrează că nu a ținut cont de VAR, atunci se poate face o anchetă. E penal! E chestiune de pușcărie! Ce să mai zici? Nu mai! Credeți că UEFA doarme? 

Nu poate să facă așa ceva dacă nu îl pune cineva, care îl susține. Dar nu Burleanu, aici cred că e Vassaras. Burleanu nu cred că e genul de om care să facă așa ceva. Ne scapă ceva. Ce s-a întâmplat e ceva de film. Nu știu… E posibil să fie ceva, dar nu știu. Dacă știam, spuneam. Nu există să facă așa ceva fără susținere. Nu ai cum să faci așa ceva cu VAR! Nu ai cum!”, a spus Gigi Becali pentru Prosport.

Publicat: 24 09. 2023, 10:16